Amănuntele unui interviu faimos cu Bill Clinton, scoase la iveală de John Florescu: „Se simțea tensiunea între cei doi”. Ce reacție a avut Hillary Clinton când și-a văzut soțul

John Florescu, jurnalist și celebru producător TV american, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. Fiul cunoscutului istoric Radu Florescu a făcut dezvăluiri fabuloase. S-au aflat, astfel, secretele ascunse ale foștilor președinți de la Casa Albă, care au trecut, pe rând, prin interviurile românului. Jurnalistul povestește, cu lux de amănunte, cum au arătat interacțiunile cu Bill Clinton, chiar înaintea unui tur de alegeri.

John Florescu, fiul cunoscutului istoric Radu Florescu, își are originile în România, fiind descendent al unei vechi familii boiereşti din Ţara Românească. A studiat istorie, politologie, filozofie şi economie la Boston College (SUA) şi la Oxford (Marea Britanie). Timp de două decenii a fost „omul din umbră” al celebrului David Frost de la BBC.

A intervievat şase preşedinţi ai Statelor Unite. Nu este străin deloc de vizita lui Richard Nixon la București, din 2 august 1969. A fost prima a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă, după cel de-al Doilea Război Mondial.

( NU RATA: CELEBRUL PRODUCĂTOR TV AMERICAN DE ORIGINE ROMÂNĂ, JOHN FLORESCU, ESTE INVITAT LA PODCASTUL ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE )

Amănuntele unui interviu faimos cu Bill Clinton, scoase la iveală de John Florescu, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”

Adrian Artene: A fost prima dată când intrați în contact cu un președinte american, cu Nixon. Dar ulterior au fost atâția președinți americani pe care i-ați avut față în față la interviuri…

John Florescu: Eu am fost producător de interviu. David Frost a făcut întrebările.

Adrian Artene: Ați fost, practic, producătorul celebrului David Frost!

John Florescu: Da, a avut interviuri cu mulți de la Casa Albă. Printre acești președinți a fost și Bush. A făcut cinci interviuri cu George Bush, tatăl lui George W. Bush, într-o situație foarte specială. Atunci a fost la Casa Albă, în perioada de alegeri. A fost amuzant cu Clinton, fiindcă am fost cu Clinton și cu doamna Clinton. Și este înainte de New Hampshire, care contează mult. A existat un scandal cu Gennifer Flowers. Programul de candidat al lui Clinton a fost separat de doamna Clinton. Noi i-am invitat pe amândoi. O discuție a fost despre campanie, cu domnul Clinton și alta cu doamna Clinton. Noi am insistat să fie împreună, dar de fapt au fost altfel. 20 de minute cu candidatul prezidențial Bill Clinton, 20 de minute cu Hillary Clinton și 20 de minute împreună.

John Florescu a făcut dezvăluiri insolite, în cadrul podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene” (Foto: captură video)

Hillary ne-a spus că nu l-a văzut nici ea de trei săptămâni. Ultimul interviu când el a fost înaintea lui George Bush, a fost cu 40 de ore înainte de alegeri. Am fost în Ohio, toți candidații erau foarte aproape unul de celălalt, se făceau sondaje în fiecare zi. Toți candidații au fost de-acord și noi aveam 90 de minute, la ora 20, toată țara ne privea. Era o oră pentru Bill Clinton, o oră pentru George Bush și o oră pentru Ross Perot. Și echipa lui Clinton a făcut puțin joc cu mine, a spus «da, da, sunt de acord, va fi o alianță nouă». Dar tuturor le era frică să nu facă o greșeală, dacă erau puțin în avans, voiau să stea liniștiți, să nu spună nimic. De aceea, cu 12 ore înainte de interviu, Clinton a avansat 1,1% și șeful de campanie a spus că acesta nu va veni.

Am spus «uite, noi avem un acord că tu vei fi acolo, în plus programul de reclame presupune un minut, în toată țara, spune că președinții vor sta la discuții cu David Frost», iar asta va fi jenant. Atunci, dacă nu sunt de acord să vină, «v-am explicat că Bill Clinton a acceptat și s-a retras din acord». Iar minutele lui se vor fi transformat în 45 pentru unul, 45 pentru celălalt, iar acela era cuvântul final înainte de alegeri. Și Clinton a venit.

( ACCESEAZĂ ȘI: SECRETELE ÎNTÂLNIRII DINTRE NICOLAE CEAUȘESCU ȘI RICHARD NIXON, LA BUCUREȘTI. CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN TIMPUL VIZITEI ISTORICE A PREȘEDINTELUI SUA ÎN ROMÂNIA )

Urmărește podcastul integral cu John Florescu doar pe canalul de YouTube ALTCEVA cu Adrian Artene.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!