Turiștii care și-au stabilit deja vacanțele pe litoral trebuie să fie foarte atenți pentru că se pot alege cu amenzi de până la 1.000 de lei. Află, în articol, ce greșeală îi poate lăsa fără bani pe vizitatorii de la malul mării!
Temperaturile au crescut semnificativ, iar mulți români și-au stabilit deja concediile. În timp ce unii oameni aleg să plece în vacanță peste hotare, alții preferă să se bucure de litoralul românesc. Totuși, trebuie să economisească pentru că prețurile nu sunt deloc mici și vor fi nevoiți să scoată mulți bani din buzunar. Mai mult decât atât, dacă nu sunt atenți, se pot alege și cu amenzi uriașe, în funcție de stațiunea în care merg.
Citește și: Cât costă o ciorbă sau o porție de hamsii pe litoralul românesc, în luna iunie 2025
În Mamaia, turiștii trebuie să scoată din buzunar 4 lei pe oră în sezonul estival, față de 1 leu în extrasezon. De asemenea, oamenii pot alege să își facă un abonament pentru care să plătească 30 de lei pentru o zi sau 100 de lei pentru o săptămână.
Turiștii sunt obligați să se asigure că parcarea este achitată pe toată perioada staționării mașinii. În caz contrar se pot alege cu amenzi de până la 1.000 de lei, potrivit Observatornews.ro. În alte stațiuni, veștile sunt mai bune.
Marți, 3 iunie 2025, consilierii locali din Mangalia au participat la o ședință extraordinară, în cadrul căreia au votat un amendament inițiat de primarul Cristian Radu. Este vorba despre un proiect care prevede introducerea unei taxe de parcare în trei zone intens frecventate de turiști: „Portul Turistic” Mangalia, „Cordonul Saturn-Venus” și zona „La Steaguri” din Neptun.
Amendamentul fusese adoptat și propunea tarife de 3 lei pe oră în Mangalia și 5 lei pe oră în stațiuni. Totuși, în cele din urmă, proiectul a fost modificat, iar acum turiștii vor beneficia de parcare gratuită în zonele menționate mai sus.
„Astăzi am aprobat în Consiliul Local Mangalia suspendarea plății taxei de parcare în zonele publice, în oraș și stațiuni! Localnicii și turiștii vor beneficia de această facilitate în sezonul estival 2025! Sperăm că turiștii vor fi mulțumiți și vor reveni și anul viitor!”, este mesajul transmis de viceprimarul Mangaliei, Paul Foleanu, pe contul său de Facebook.
De asemenea, turiștii care aleg să-și petreacă vacanța în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp vor beneficia de parcare gratuită. Într-adevăr, numărul locurilor este limitat.