Andrei Ștefănescu aruncă bomba: adevărul despre relația dintre Smiley și Gina Pistol

• Știri

Gina Pistol și Smiley au o relație încă neoficială, foarte discretă, însă au apărut împreună la evenimente mondene, au fost în vacanțe, ceea ce înseamnă că vor să își trăiască povestea de iubire departe de camerele de luat vederi. Andrei Ștefănescu, unul dintre oamenii care i-au fost alături Ginei, cât timp a fost plecată în Asia, aruncă bomba despre relația dintre blondină și artist.

„Am stat mai mult împreună, noi, echipele care au prezentat, am stat mai mult împreună și ea este o fată care este îndrăgostită, se simte pe ea și este un moment foarte important în viața ei, simt că își dorește să facă un copil. În vremurile astea, înainte poate avea o sclipire în ochi, poate era mai tristă, dar acum îți dai seama că tinerii stau mai mult pe telefon, îi trimiți lui iubi poze.

Am văzut-o făcând asta, noi aveam acces la telefoane. Îți dai seama după cum privește telefonul, era mai mult cu partenerul, decât cu noi. Asta înseamnă foarte mult, pentru că sunt persoane care nefiind căsătorite, sunt atente cu persoanele alea. Când îi scrii în permanență, asta înseamnă că din sufletul tău pleacă foarte multă dragoste. Am văzut-o vorbind despre copil, își dorește să facă copil, a venit și vremea ei. Acum am văzut-o vorbind despre nuntă, ceea ce înseamnă că e o femeie iubită, matură, care nu se mai aruncă imediat. Eu cred că este ceva foarte serios între ei, cred că nunta bate la ușă. Undeva se vorbește despre acest lucru. Copilul nu poți să ți-l plănuiești, e mai greu cu el…nunta e așa…spunem ‘facem nunta’”, a declarat Andrei Ștefănescu, în cadrul emisiunii „Star Matinal”.

Gina Pistol, despre Asia Express și „omul drag”

”De ce ți-a fost cel mai dor în cele două luni cât ai fost plecată?”, a fost întrebată Gina Pistol, iar răspunsul ei este elocvent. Cu atât mai mult cu cât, chiar dacă nu dă nume, se referă la ”omul drag”.

”Deși sunt un om căruia îi place enorm să călătorească, de data aceasta mi-a fost mai dor ca oricând de casa mea, de mirosul din casă, de patul meu, de baia mea, de omul drag, de pisică, de prieteni, de supermarketul de lângă bloc… De absolut orice face parte din viața mea!”.

În ceea ce privește greutățile pe care le-a întâmpinat în timpul emisiunii ”Asia Express”, Gina nu s-a ferit să recunoască faptul că nu a fost deloc ușor. ”Am avut parte și de nopți nedormite pentru că angajații unui hotel făceau multă gălăgie în toiul nopții, fără să țină cont de nimic, deși eu urma să mă trezesc în jur de ora 4 pentru a mă pregăti de o nouă zi de filmare. A fost dificil și pentru noi, nu doar pentru concurenți. Ne-a lipsit confortul de acasă și nu știam niciodată ce ne așteaptă seara, când ajungem la cazare”, a declarat ea pentru Viva!.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...