Un angajat al Penitenciarului Craiova a fost prins cu telefoane mobile în propriile încălțări! Aparatele ar fi fost destinate unor deținuți care ar fi urmat să plătească 1.000 de euro pe bucată. Cel puţin aşa susţin cei de la prisoninfo.wordpress.com.
În urmă cu câteva zile, la Penitenciarul Craiova a avut loc un exercițiu de alarmare a personalului. Marin Trușcă, angajat în cadrul Serviciului producție bugetară din Penitenciarul Craiova s-a prezentat la serviciu pe la ora 08.00, a intrat în unitate, a tatonat puțin zona și, când a crezut că este momentul propice, plecarea personalului alarmat spre casă, a ieșit din unitate, în jurul orei 09.00, s-a deplasat la autoturismul personal aflat în apropierea unității și a revenit în incinta post control cu o plasă, relatează sursa citată.
„A așteptat câteva minute încercând să-și facă de lucru prin post control, ba cu ziarele venite de la presă, ba stând de vorbă cu unul sau altul, încercând să prindă un moment în care agentul șef post control (de sex masculin) era ocupat cu accesul auto. Într-un astfel de moment, a încercat să treacă de poarta detectoare și de aparatul de scanat bagaje, dar s-a lovit de opoziția agentului ajutor șef post control (de sex feminin), o proaspătă absolventă de SNPAP, aceasta dându-i flit și cerându-i să aștepte venirea șefului post control.
Deși acest așa-zis coleg, Trușcă Marin, probabil viitor student la regim închis, își depozitase plasa în intervalul dintre poarta detectoare și aparatul de scanat bagaje, cei doi agenți din post control i-au solicitat să pună plasa pe banda transportoare a aparatului de scanat bagaje. Momentul nașpa pentru Trușcă Marin, aparatul de scanat a arătat existența a două telefoane mobile.
Și nu oricum. În plasă se afla un pachet cu alimente și, sub acesta, o pereche de adidași, pregătiți special pentru introducerea telefoanelor. Adidașii aveau ținte metalice pentru a induce în eroare un eventual control prin intermediul porții detectoare. Telefoanele se aflau în tălpile adidașilor, acestea fiind special scobite cu cutter-ul, partea superioară a tălpii fiind cusută ulterior introducerii telefoanelor”, au postat cei de la prisoninfo.wordpress.com.
A fost anunțată conducerea unității și solicitată prezența organelor de poliție.
„De menționat și faptul că, conform surselor noastre, pentru cele două telefoane introduse în penitenciar, individul urma să primească suma de 1.000 euro/bucată. Surse din Penitenciarul Craiova susțin că acesta nu numai că și-a depus cererea de pensionare, dar și că, în cursul zilei de ieri, a încercat să obțină de la un spital cu profil psihiatric (Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova) și o patalama care să arate că are probleme de natură psihică, doar, doar, o scăpa de o pedeapsă cu executare”, au mai publicat cei de la prisoninfo.wordpress.com.