Fanii emisiunii America Express stau cu sufletul la gură, căci nu mai este mult și câștigătorii sezonului șase o să fie aflați. Până atunci, echipele rămase în competiție mai au de tras și de trecut prin multe încercări grele. Aventurile acestora se pot urmări la Antena 1, însă telespectatorii sunt puțini confuzi, asta pentru că postul de televiziune a făcut, din nou, o modificare în grila de programe, iar zilele de difuzare ale show-ului s-au schimbat. Când va fi difuzat America Express săptămâna aceasta?
După un drum lung, care a început în mărețul oraș Medellin, concurenții America Express se aproprie cu pași repezi de marea finală. În această săptămână se joacă stage-ul 7 al competiției, cel care îi va trimite pe cei mai norocoși în următoarea țară de pe Drumul Soarelui, în Argentina. Însă, dacă săptămâna trecută au fost difuzate cinci ediții ale show-ului, în cinci zile diferite, acum Antena 1 modică, din nou, intervalul de difuzare.
Emisiunea America Express se apropie cu pași repezi de marea finală. Concurenții înaintează pe Drumul Soarelui și sunt la un pas de a ajunge în Argentina. Echipele rămase în cadrul competiției dau tot ce au mai bun pe traseu și fiecare încearcă să scoată timpi cânt mai buni și să ajungă primii.
Întreaga lor aventură este urmărită cu interes de telespectatori, însă aceștia trebuie să știe că Antena 1 a venit cu o nouă modificare în grila de program. Mai exact, stage-ul 6 a putut fi urmărit săptămâna trecută pe durata a 5 zile: duminică (26 noiembrie), luni (27 noiembrie), marți (28 noiembrie), miercuri (29 noiembrie) și vineri (1 decembrie).
Ei bine, în această săptămână, stage-ul 7, ultimul din Ecuador, o să fie difuzat pe durata a doar patru zile: duminică (3 decembrie), luni (4 decembrie), marți (5 decembrie) și miercuri (6 decembrie). Ceea ce înseamnă că show-ul nu o să fie difuzat și vineri, atunci revenind în grilă serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609.
Ultima ediție a emisiunii America Express a adus în fața telespectatorilor o cursă dură, în care concurenții s-au luptat pentru imunitate, dar și pentru calificarea în etapa următoare. Cei care au reușit să obțină aceste lucruri au fost Romică Țociu și fiul său. Deși cei doi au pornit în cursă de pe ultimul loc și au avut-o cu ei și pe Anamaria Prodan, au reușit să facă o treabă bună și să ajungă primii la Irina Fodor.
„Dragii mei, ați ajuns într-o anumită ordine la mine. Unii dintre voi au avut niște carduri cu minute. Altele mai multe, altele mai puține. Aceste minute ar fi trebuit scăzute din timpul în care ați ajuns la mine, iar aceste minute au dat unora un avantaj, iar celor care nu le-au avut… un dezavantaj!
Unii au avut minute multe, dar nu au schimbat cu nimic clasamentul! Romică, nu ți-au folosit la nimic acele minute… pentru că ai ajuns primul la mine oricum! Sunteți imuni, dragii mei, Romică și Cătălin! Aveți imunitatea mare și plecați în Argentina!”, a anunțat Irina Fodor.