Au ieşit la iveală noi informaţii despre moartea actriţei Kritika Chaudhary! Poliţiştii au descoperit că a fost ucisă cu bestialitate

• Poze
Kritika Chaudhary avea doar 27 de ani şi era extrem de populară în India

UPDATE 14:00: Actriţa Kritika Chaudhary ar fi fost omorâtă, potrivit oamenilor legii. Totodată, ea avea mai multe răni severe la nivelul capului. După o primă expertiză a medicilor legişti, care au realizat autopsia, ea avea mai multe răni, dar şi o fractură provocată de un obiect contondent, în partea stângă a craniului. Mai mult, oamenii legii din Mumbai au deschis deja o anchetă în ceea ce priveşte moartea suspectă a actriţei de 27 de ani. În plus, deja există un suspect în cazul tinerei şi urmează să fie făcute mai multe investigaţii.

În momentul în care a fost găsită în apartamentul său, Kritika Chaudhary nu mai fusese văzută de şase zile, iar ultima persoană care a observat-o a fost o vecină, potrivit The Indian Express. „Poliţia a primit primele rezultate ale autopsiei, iar după o atentă analiză, s-a putut observa că e vorba de crimă. Iniţial, poliţiştii din Amboli au înregistrat cazul ca fiind un accident casnic, dar acum vom ancheta şi un suspect, pentru că s-au descoperit mai multe conexiuni“, a spus Paramjeet Dahiya, unul dintre reprezentanţii Poliţiei din India.
 

Kritika Chaudhary, una dintre cele mai promiţătoare actriţe din India, a fost găsită moartă în apartamentul ei. Trupul tinerei de 27 de ani a fost găsit într-o stare avansată de putrefacţie. Chaudhary a fost găsită după ce vecinii au alertat autorităţile din cauza mirosului insuportabil ce provenea din interiorul locuinţei acesteia. Medicii au stabilit că fata era moartă de 3-4 zile, iar vecinii au anunţat că nu au mai văzut-o de aproape o săptămână.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!