Avem interceptările care l-au „trădat” pe loverboy-ul „Antoniei” „Am stat cu ea pentru că a fost şi s-a dus şi mi-a făcut…”

De: Cancan
Publicat: 25/05/2020 | 11:55
CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă noi detalii exclusive din dosarul proxenetului care și-a obligat „iubita” să se prostitueze într-un club din Elveția, sub numele „Antonia”. Documentele prin care inculpatul primea bani de la victimă au ajutat la obținerea unui mandat de supraveghere totală. Iar conversațiile bărbatului au fost suficiente pentru anchetatori. Discuțiile sale cu actuala concubină l-au dat de gol.
Potrivit unor surse judiciare, în declaraţia sa, victima a arătat că a remis suspectului, Ionel C., inclusiv prin serviciile de transfer monetar, suma de aproximativ 70.000 de franci elveţieni, în perioada în care a fost exploatată. La dosar există, de altfel, două procese-verbale care atestă transferurile a două sume, una de peste 50.0000 de lei, iar alta de peste 26.000 de franci din partea fetei către inculpat și tatăl său. (VEZI AICI: Minore șantajate cu imagini XXX până ajung în pragul disperării)

„Mi-am făcut casa, am făcut alea...”

Dovezile au permis obținerea mandatului de supraveghere, iar, din acel moment, anchetatorii au fost „ochi și urechi”.  I-au ascultat conversațiile suspectului, iar discuțiile sale cu actuala concubină l-au dat în vileag în fața oamenilor legii.
„- Dacă era să mă ascund de tine, poate spuneam, păi nu sunt însurat! A! Şi fapta cu aia că sunt de trei-patru luni! Nu! Am stat trei ani cu ea!
– Luni sau ani! Nu ştiu!
– Nu! Am stat trei ani cu ea! Ți-am arătat fata care e, e aia blondă! Dar nu mai sunt cu ea de câteva luni!
– Păi de ce?
– Păi, nu mai sunt cu ea! Pentru că am stat cu ea trei ani de zile, a fost la treaba ei, o femeie care a fost… am stat cu ea pentru că a fost şi s-a dus şi mi-a făcut, ce mi-a făcut! Și tu ştii! Mi-am făcut casa, am făcut alea… Nicio femeie n-a făcut…”, este un pasaj important din dosar, potrivit surselor citate.
Anchetatorii l-au prins pe Ionel după ce i-au ascultat convorbirile

Și-a mai luat și un BMW de 4.000 de euro și un cal, tot pe spinarea fetei

Victima le-a explicat anchetatorilor şi ce a făcut acesta cu zecile de mii de franci elveţieni trimişi lui. „Inculpatul a achiziționat un autovehicul marca BMW în valoare de aproximativ 4.000 de euro şi o cabalină, a extins şi finalizat imobilul unde domiciliază, a reuşit să recupereze bijuteriile din aur ce făceau obiectul mai multor contracte de amanet, cât şi faptul că, pentru o lungă perioadă de timp a fost asigurat traiul său şi al membrilor familiei sale, aspect ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză”, se mai arată în dosar, potrivit acelorași surse. (CITEȘTE AICI: Mărturii din ”depozitul Diavolului” de la Bacău. Minorele erau drogate și supuse perversiunilor sexuale)
„Antonia” a fost recrutată de la vârsta de 15 ani de „loverboy-ul” Ionel, care i-a promis că își vor întemeia împreună un cămin. Fata a stat, de altfel, de la începutul relației, acasă la Ionel. (NU RATA: Traficant de minori din România, capturat de DIICOT fix când vindea o tânără cu 400 de euro)
Potrivit unor surse judiciare, în cei trei ani, până la majoratul fetei, suspectul a şantajat-o emoţional pe „Antonia”, a agresat-o și a amenințat-o, inclusiv că le va face rău tatălui şi fratelui acesteia, dacă nu acceptă să se prostitueze, chiar și cu opt clienți pe zi. Totul, sub motivația că va fi necesar să strângă o sumă de bani considerabilă, care să asigure tot confortul viitoarei căsnicii a celor doi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)