Bărbat bătut în restaurant după ce l-a fotografiat pe Messi. Soția lui Beckham a fugit din local

Publicat: 16/08/2023 | 15:15
Lionel Messi a avut parte de un incident incredibil într-un restaurant din Miami / Sursă Foto: Facebook

Lionel Messi (36 de ani) are evoluții magistrale în tricoul noii sale echipe, Inter Miami. Dacă pe teren are parte de satisfacții uriașe, starul argentinian nu are parte de liniște în viața privată nici în Statele Unite ale Americii. Aflat într-un restaurant din Miami, Messi a fost martorul unor scene incredibile, după ce un bărbat a încercat să-i facă poze pe ascuns. Acesta a fost bătut crunt de agenții de pază ai localului, sub privirile îngrozite ale clienților.

Lionel Messi face furori la Inter Miami, el reușind să marcheze deja 9 goluri în șapte partide jucate în tricoul formației din Florida. Starul argentinian nu are însă parte de liniște în afara terenului. Recent, în timp ce se afla într-un restaurant exclusivist din Miami, Messi a fost martorul unor scene uluitoare.

(CITEȘTE ȘI: Lionel Messi a semnat un contract fără precedent în SUA. Primele declarații de la Inter Miami, urmează prezentarea)

Bărbat bătut crunt pentru că a încercat să-i facă o fotografie lui Lionel Messi

Sâmbătă, 12 august 2023, Inter Mimai a învins-o pe Charlotte cu scorul de 4-0 în sferturile de finală ale Cupei Ligii din SUA. Lionel Messi a avut o nouă evoluție excelentă și a marcat un gol pentru echipa sa.

Lionel Messi a sărbătorit acest succes alături de mai mulți colegi și familiile acestora la restaurantul „Gekko” din Miami. La un moment dat, un bărbat a fost luat la bătaie de agenții de pază ai localului, pe motiv că ar fi vrut să le facă o fotografie vedetelor de la Inter Miami. După ce i-au aplicat o bătaie cruntă, bodyguarzii l-au scos din local pe presupusul „paparazzo”.

Într-un video apărut ulterior în mediul online, bărbatul respectiv a explicat că încerca să facă o poză de familie, nu cu fotbaliștii prezenți în restaurant.

„Încercam să facem o fotografie aici, apoi au sărit la noi, m-au dat afară și m-au lovit cu pumnul în față. Doar pentru că băiatul meu încerca să facă o poză cu soția lui, nu cu Beckham sau Messi, nimic. A fost o chestie de familie”, a explicat bărbatul agresat, potrivit Daily Mail.

În aceeași filmare, apare la un moment dat și Victoria, soția fostului internațional englez David Beckham, bună prietenă a lui Leo Messi și a Antonellei Roccuzzo. Speriată de acest incident, fosta cântăreață a părăsit în fugă restaurantul, împreună cu fiica sa, Harper. Totuși, după ce spiritele s-au calmat, Messi și prietenii săi și-au continuat petrecerea. Mai multe fotografii au fost postate chiar de Victoria, pe contul său de Instagram. „Iubesc MIAMI! Atâta distracție aseară!”, a scris soția lui David Beckham în dreptul pozelor.

(VEZI ȘI: Neymar a acceptat oferta uriașă de la Al Hilal. Câți bani va câștiga brazilianul în Arabia Saudită)