Bianca Drăgușanu, gesturi siropoase cu ex-ul Ioanei Filimon! Cum îl alintă vedeta pe milionarul Cengiz Şıklaroğlu | FOTO

Publicat: 09/09/2020 | 23:53

Bianca Drăgușanu și milionarul Cengiz Şıklaroğlu nu își mai ascund sentimentele! Avem dovezile cu gesturile siropoase dintre focoasa blondă și ex-ul Ioanei Filimon. Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a întors recent din Turcia, unde a petrecut timp prețios în compania controversatului burlac.

Nu rata: EXCLUSIV | A început războiul între Alex Bodi și noul iubit al Biancăi Drăgușanu. Cum s-ar fi răzbunat “actualul” pe “fostul”

Bianca Drăgușanu, gesturi siropoase cu milionarul Cengiz Şıklaroğlu

La mai puțin de două săptămâni de la despărțirea de Alex Bodi, Bianca Drăgușanu este o femeie fericită, așa cum chiar ea a mărturisit astăzi într-o filmare postată pe Instagram Stories. Tot aici a publicat în această noapte mai multe înregistrări realizate la o terasă din București, unde a ieșit cu câteva prietene. Pe una dintre acestea, diva a notat mesajul: “I am lost, baby (n.r.: Sunt pierdută, iubitule)!” și l-a etichetat pe Cerkes Cengiz, așa cum mai este cunoscut milionar de peste hotare. Mai mult, fosta prezentatoare a dansat pe hitul “Vino la mine”, lansat de trupa N&D și i-a transmis virtual bogătașului o inimioară.

După cum puteți vedea în colajul de mai jos, dar și în galeria foto a articolului, fostul iubit al Ioanei Filimon a distribuit filmarea publicată de Bianca Drăgușanu, iar pe imagini a notat: “Are you lost, babygirl (n.r.: Te-ai pierdut, iubito)”. În timp ce unii dintre fanii lor cred că între ei există o relație amoroasă, alții sunt de părere că doar au o relație de prietenie foarte apropiată și își permit să se alinte astfel… fără să formeze un cuplu, de fapt.

Descoperă și: Decizia formidabilă luată de Alex Bodi după ce Bianca Drăgușanu și-a petrecut vacanța alături de milionarul cerchez! Fanii nu găsesc o explicație plauzibilă

Bianca Drăgușanu și Cengiz Şıklaroğlu, gesturi siropoase pe rețelele de socializare © Instagram Stories

Nu rata: Cum a impresionat-o Cengiz Şıklaroğlu pe Bianca Drăgușanu! Apropiații i-au dat de gol pe cei doi și au spus totul despre relația lor

Bianca Drăgușanu, două mariaje eşuate

Bianca Drăguşanu s-a născut pe 6 martie 1982 în Hunedoara. Ea şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie 2013, la Starea Civilă a Sectorului 3 din Bucureşti. Nunta au făcut-o pe 29 septembrie 2013, iar naşi au fost Nicoleta Luciu şi soţul ei, Zsolt Csergo. La câteva luni după ce au devenit soţ şi soţie, în 2014, au divorţat.

Ulterior, Bianca Drăgușanu și Victor Slav şi-au reluat relaţia în secret, după care blonda a făcut totul public. Vedeta i-a dăruit o fiică prezentatorului TV. Sofia Natalia a venit pe lume pe 26 septembrie 2016. Bianca Drăgușanu are un atelier de croitorie, de unde ies adevărate capodopere vestimentare. La sfârșitul lunii iulie 2018, vedeta și-a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Kanal D, unde a moderat emisiunea “Te vreau lângă mine”. La acel moment, ea a fost înlocuită cu Andreea Mantea.

Află și: Victor Slav a dezvăluit cum erau partidele de amor cu Bianca Drăgușanu: “Ca să facem sex, trebuia să…”

Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a căsătorit civil cu afaceristul extravagant din Mediaș pe 1 august 2019, iar ceremonia a fost organizată în mare secret – părinții vedetei nu știau nimic despre planurile sale. Bianca Drăgușanu a divorțat de Alex Bodi la notar pe 10 martie 2020. În prezent, ei formează din nou un cuplu, după ce afaceristul s-a afișat o vreme cu Daria Radionova.