Biletul zilei: De la Baloteşti, la Miami, pentru o nouă zi de profit!

Biletul zilei: De la Baloteşti, la Miami, pentru o nouă zi de profit!

Am încheiat şi ziua de ieri pe plus. Pentru a 16-a oară în luna martie, biletul oferit a fost câştigător, graţie celor două pronosticuri simple selectate. Am mizat pe cel puţin 4 cornere câştigate de oaspeţi, în Germania – Brazilia. Sud-americanii s-au impus cu 1-0 pe tabelă, contabilizând şi 5 lovituri de la colţul terenului. Într-un alt amical, Polonia a învins Coreea de Sud cu 3-2. Pontul nostru, gazdele câştigă cel puţin o repriză, a fost câştigător încă de pauză, când Lewandowski & co. aveau un avantaj de două goluri pe tabelă.

Biletul zilei

Varianta de combo a zile este încă o dată compusă dintr-un mix de fotbal şi tenis. În premieră, forţaţi şi de oferta extrem de subţire din fotbal, ne îndreptăm atenţia şi către un meci din liga secundă internă.

CS Balotești primeşte vizita Dunării Călărași, confruntare în care golurile n-ar trebui să lipsească.  Oaspeţii ocupă prima treaptă a clasamentului, pe care vor să şi-o consolideze cu o victorie în această deplasare. Dunărea nu va avea, însă, un meci  simplu. FC Baloteşti luptă cu disperare pentru evitare retrogradării, iar recent, pe teren propriu, s-a descurcat foarte bine: 10 puncte acumulate în precedentele 6 etape. De remarca un aspect: în ultimele 4 meciuri directe, de fiecare dată au fost consemnate exact 4 goluri.

Pronosticul din tenis selectat pe varianta de bilet a zilei, are în vedere ultimul sfert de finală feminin de la Miami.  Jelena Ostapenko poate face un pas important spre locul patru mondial, jucând tocmai împotriva Svitolinei, ocupanta actuală a poziției. Deşi la pariuri ucrainianca este cotată favorită certă, noi mizăm pe o dispută mai degrabă echilibrată. Pontul nostru: peste 17.5 gameuri.

Ora 16:00 CS Balotești – Dunărea Călărași, Peste 2,5 goluri – Cota 1.58
Ora 20:00 Ostapenko – Svitolina, Peste 17,5 gameuri în meci – Cota 1.30
Cota finală: 2.05

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!