Câștigătorul Vocea României 2025. Cine a plecat acasă cu premiul de 100.000 de euro

Jurații Vocea României, alături de prezentatorul Pavel Bartoș/ Sursa foto: Facebook

Surpriză mare pentru fanii emisiunii „Vocea României”! După un show exploziv și un final pe muchie de cuțit, Aura Șova a reușit să cucerească juriul și publicul, fiind desemnată câștigătoarea serii și plecând acasă cu marele premiu de 100.000 de euro. Aura a demonstrat nu doar o voce impresionantă, ci și o prezență de scenă de necontestat, care i-a asigurat locul întâi și titlul de „Vocea României”.

Pe locul patru s-a clasat Narcisa Badea, locul al treilea a fost ocupat de Raluca Moldoveanu, pe locul al doilea s-a aflat Robert Lukian,  dar aura talentului Aurorei Șova a fost de neînvins în final. Astfel, Aura Șova a reușit să încheie competiția cu un meritat loc întâi și un premiu de 100.000 de euro.

Astăzi, 20 decembrie, a avut  loc marea finală a celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii „Vocea României”. Momentul mult așteptat  a fost cel în care Laura Fabian a urcat pe scenă și a încânta inimile publicului.

Citește și: CE I-A FĂCUT GINA PISTOL FIICEI SALE, ÎNCĂ DE MICĂ: „MI SE PARE CĂ E FOARTE MATURĂ PENTRU VÂRSTA EI”

Cine este Aura Șova

Aura Șova, în vârstă de 26 de ani, este o tânără arhitectă cu o poveste impresionantă și o voce deosebită, moștenită de la părinții săi.  Deși provenind dintr-o familie de ingineri, Aura a fost încurajată să își dezvolte și talentul artistic. A început să cânte de mică, participând la concursuri naționale și internaționale, unde a obținut numeroase premii.

Foto: Pro TV

În prezent, cântă într-o trupă de coveruri și este pasionată de muzică, știind să cânte și la diverse instrumente, inclusiv la caval. Deși nu a urmat studii muzicale, Aura și-a dovedit talentul pe scena „Vocea României 2024”, unde a impresionat încă din audițiile pe nevăzute, cucerindu-i pe toți antrenorii. Cu o interpretare emoționantă și plină de energie, a reușit să-l aleagă pe Tudor Chirilă ca mentor. În ciuda faptului că și-a construit o carieră în arhitectură, Aura își dorește să construiască un azil pentru bătrâni, un vis care o motivează să își continue studiile. La „Vocea României”, a demonstrat nu doar talent vocal, ci și o determinare extraordinară, trecând cu succes prin etapele competiției și câștigând în final marele premiu de 100.000 de euro.

Lara Fabian, pe scena de la „Vocea României”

Ultima etapă a competiției marchează un punct culminant al sezonului, în care emoțiile, rivalitățile și talentul vor fi puse în valoare într-un show exploziv. Cei patru finaliști, Aura Șova, Narcisa Badea, Raluca Moldoveanu și Robert Lukian, se vor întrece pentru marele premiu de 100.000 de euro și mult râvnitul titlu de „Vocea României”. Publicul este cel care va decide câștigătorul, voturile fiind deschise atât prin SMS la numărul 1444, cât și online, pe platforma dedicată.

Conform formatului finalei, fiecare concurent va susține trei momente artistice distincte: unul individual, unul alături de antrenorul său și un altul în duet cu un invitat special. Această diversitate de interpretări oferă șansa fiecărui artist să demonstreze versatilitate, tehnică vocală și capacitatea de a cuceri scena.

Aura Șova, reprezentanta echipei Tudor, va colabora cu actorul Marius Manole pentru un moment emoționant, în timp ce Narcisa Badea, din echipa Irina, va cânta alături de legendarul Dan Bittman. Raluca Moldoveanu, finalistă din echipa Horia & Theo, va aduce pe scenă autenticitatea muzicii tradiționale alături de Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase. De cealaltă parte, Robert Lukian, susținut de Smiley, va interpreta un duet energic cu Feli.

Prezența Larei Fabian în cadrul finalei reprezintă unul dintre punctele forte ale serii. Artista, recunoscută la nivel internațional pentru vocea sa extraordinară și sensibilitatea aparte, este o figură extrem de apreciată în România. Aceasta va urca pe scenă pentru un moment special, adăugând o notă de eleganță și rafinament întregului spectacol.

„Vocea este importantă, dar capacitatea de a transmite emoții face diferența.”, a spus Lara Fabian.

Pe parcursul sezonului, fiecare concurent a impresionat publicul cu interpretări remarcabile și momente încărcate de emoție. De la etapa audițiilor pe nevăzute până la spectacolele live, drumul lor a fost marcat de muncă, sacrificii și sprijin din partea antrenorilor. Acum, decizia finală este în mâinile telespectatorilor, care își pot vota favoritul până la încheierea show-ului.

Citește și: LARA FABIAN O SĂ FIE DATĂ ÎN JUDECATĂ DE ORGANIZATORII CONCERTULUI DE LA BUCUREȘTI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta