Ce au făcut copiii Giuliei de 1 Mai. Vedeta a rămas uimită: ”Va rog să îmi spuneți dacă vi se pare ceva ciudat la această poză!”

Publicat: 01/05/2020 | 17:18
Ce au făcut copiii Giuliei de 1 Mai. Vedeta a rămas uimită: ”Va rog sa îmi spuneți dacă vi se pare ceva ciudat la această poză!”

Copiii Giuliei Anghelescu nu au putut ajunge la mare, de 1 Mai, având în vedere măsurile de restricție impuse de criza coronavirusului și, bineînțeles, autoizolarea la domiciliu i-a plictisit peste măsură. Așa că micuții s-au decis să treacă la acțiune, iar vedeta a fost pusă în fața faptului împlinit. Dar totul s-a petrecut și cu… aprobarea tatălui, firește.

Pur și simplu, cei doi copii ai Giuliei… au montat un cort în sufragerie, bucurându-se peste măsură de această inițiativă, după cum se poate citi pe fețele lor. Iar mămica nu a avut de ales și a trebuit să le facă pe plac.

”Va rog sa imi spuneti daca vi se pare ceva ciudat la aceasta poza! P.S. Vlad, ai montat perfeeeeect cortul! Abia astept sa mergem la munte! ? Aaaa si ai spus ca e cort de 4 persoane!!!!!!! P.P.S. SI TI-AM SPUS CA TREBUIE INFIPT IN PARCHET!!!!!”, a scris Giulia, pe pagina de Instagram, în dreptul fotografiei.

(CITEȘTE ȘI: TE UIȚI LA EA, DAR NU-ȚI DAI SEAMA CINE E! CUM A AJUNS SĂ ARATE GIULIA ANGHELESCU LA 12 ANI DUPĂ CE A CÂȘTIGAT SEZONUL 6 DANSEZ PENTRU TINE, DE PE PRO TV)

”Refuz să cred…”

„Refuz să cred că se întâmplă asta în casa mea. Și acum avem un cort în living”, a mai scris Giulia în mediul online.  Vedeta a fost singura care s-a opus acestei idei, iar cortul a fost instalat și a rămas în living. „Și-au pus un film și așteaptă focul de tabără. Așa le-a promis tati, a concluzionat, resemnată, cântăreața.

Giulia Anghelescu este căsătorită cu Vlad Huidu. Cuplul are doi copii împreună, Antonia Sabina și Eduard Mikael. În urmă cu aproximativ un an, vedeta a mărturisit că a renunțat să mai facă muzică, pentru că a descoperit alte lucruri care o fac fericită. “Mi-am găsit alte lucruri care mă fac fericită. Fac muzică doar pentru distracție, când îmi vine cheful. Soțul meu a zis că va face o petiție online ca să mai scot o piesă. Dar nu mă mai regăsesc în muzica actuală. Anul trecut am jucat în primul meu film. Sigur voi plânge de emoție la premieră. O femeie poate face tot ce își dorește. La bărbați e mai complicat”, a declarat Giulia Anghelescu.

(VEZI ȘI AICI: GIULIA ANGHELESCU I-A ARĂTAT UN SEMN OBSCEN ANTONIEI ÎN TIMP CE ERAU ÎNTR-UN SPITAL, IAR MOMENTELE AU FOST FILMATE! CUM A RECȚIONAT IUBITA LUI ALEX VELEA)