Ce nume a ales Geta Sterp pentru băiețelul ei, de fapt. Semnificația aparte pe care o are!

Ce nume a ales Geta Sterp pentru băiețelul ei, de fapt. Semnificația aparte pe care o are!
Geta Sterp / Foto: Instagram

Geta Sterp este în culmea fericirii de când a devenit mămică! Fiica cea mică a mamei Geta a născut un băiețel, perfect sănătos, vestea cea mare fiind dată chiar de ea în mediul online. Emoțiile au fost întinse la maximum pentru întreaga familie, care a așteptat cu sufletul la gură ca micuțul să vină pe lume. Pe ultima sută de metri, Getuța a luat o decizie radicală în privința numelui celui mic. Cum se numește bebelușul și ce semnificație are prenumele lui? Nu e cel dezvăluit de mama Geta!

Geta Sterp a devenit mamă pentru prima oară, vestea cea mare fiind dată chiar de ea în mediul online. Sora cea mică a lui Culiță Sterp trăiește cele mai frumoase momente de când a venit pe lume fiul ei. Toți au stat ca pe ace așteptând marele moment, iar influencerița a anunțat că a născut un băiat perfect sănătos după 27 de ore de travaliu.

„(…) Am avut parte de clamparea și secționarea tardivă a cordonului ombilical, de skin to skin și de ORA MAGICĂ, în care ne-am bucurat de minunea noastră! Nu pot exprima în cuvinte sentimentul de a fi MAMĂ! Vă mulțumesc pentru sutele sau poate miile de mesaje! Sunteți deosebiți cu toții! Abia aștept să vă povestesc mai multe!”, a scris, printre altele, Getuța Sterp, pe Instagram.

Ce nume a ales, de fapt, Geta Sterp pentru fiul ei

Mama Geta vorbea, acum ceva vreme, despre numele nepotului ei, dezvăluind că-l va chema David. Se pare că Getuța ar fi avut câteva opțiuni de prenume pentru fiul ei și s-ar fi hotărât la unul anume, însă pe ultima sută de metri se pare că l-a schimbat. Nu a rămas numele pe care-l spusese mama ei, ci altul, total diferit. Influencerița a ales ca pe cel mic să-l cheme Vladimir, așa cum a mărturisit fratele ei pe rețelele de socializare.

„Doamne, ce minune a venit în familia noastră! Dragul nostru, Vladimir! Abia aștept să ajung acasă să te văd”, a scris Culiță Sterp, în mediul online.

CITEȘTE ȘI: Rugămintea lui Culiță Sterp către familia lui, înainte să dezvăluie sexul bebelușului. A spus-o cu ochii în lacrimi!

Geta Sterp și fiul ei / Foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: Culiță Sterp și Daniela Iliescu au dezvăluit sexul bebelușului! Cum a reacționat Milan, băiețelul lor. VIDEO

Ce semnificație are numele Vladimir

Geta Sterp a ales ca pe fiul ei să-l cheme Vladimir. Acest nume are o semnificație aparte, puternică și plină de istorie. Prenumele înseamnă Vlad și pacea, asta pentru că terminația -imir se traduce din rusă и мир=și pacea, iar prenumele Vladislav se descifrează ca Vlad și slava (din rusă и слава se traduce ca și slava).

Vladimir a fost un mare prinț al Kievului, din secolul al XI-lea, având o istorie largă în spate. În Rusia, spre exemplu, este un prenume foarte des întâlnit. Acest prenume a fost al primului conducător creștin al Rusiei, care a ajuns liderul bisericii catolice din țară. Vladimir este numele lui Lenin, fondatorul URSS si al actualului președinte Putin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta