Ce s-a ales de fostii crainici ai Telejurnalului ceausist

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

CEAUSISTA. O sigla de trista amintire din anii comunismului biruitor DECES. Petre Popescu s-a stins din viata discret, cum a trait dupa „moartea” Telejurnalului Faimosi. Acum un sfert de veac erau la fel de cunoscuti precum e azi Andreea Marin, in ciuda lipsei unui star-system care sa ii promoveze. Era suficient faptul ca romanii ii vedeau seara de seara pe unicul canal tv: crainicii Telejurnalului. Azi, traiesc din amintiri, imbatranesc si se sting, unul cate unul Bogdan Tiberiu Iacob Zilele trecute a incetat din viata, la varsta de 79 de ani, ziaristul Petre Popescu, el fiind inmormantat astazi, ora 13.00, la cimitirul Bellu. Generatiilor de acum nu le spune nimic acest nume. Pana la Revolutie, insa, nu era roman sa nu il stie pe principalul crainic al Telejurnalului, cu ochelarii sai negri, cu figura sobra, imobila si politicoasa. Vocea sa calma prezenta realizarile Epocii de Aur, fara inflexiuni ori vreun entuziasm exacerbat. Asta era partitura, asa trebuia cantata. N-ai fi ghicit ca era absolvent de IEFS, educat in spirit sportiv. Colegii il iubeau pentru firea sa blanda, lipsita de „fite”. In 22 decembrie a refuzat sa mai intre pe post, ingrozit de ceea ce stia ca se intamplase la Timisoara. Mai apoi, s-a aflat in studioul TVR, alaturi de revolutionari, comentand evenimentele din decembrie. Ulterior, a fost printre putinii care au avut taria sa isi ceara scuze poporului pentru ceea ce fusese obligat sa debiteze, ani la rand. S-a retras de pe ecran, dedicandu-se muncii de conducere a studiourilor teritoriale. Dupa cativa ani s-a pensionat cu maximum de discretie, traindu-si ultima perioada din viata intr-o casuta, la Sinaia.

Ce-au fost si ce-au ajuns…

Spre deosebire de Popescu, celalalt crainic important al Telejurnalului, George Marinescu, a incercat sa se adapteze din mers la noua evolutie a lucrurilor. Multi l-au compatimit dupa celebra scena in care Victor Rebengiuc i-a trantit sub nas sulul de hartie igienica, recomandandu-i, lui si altora, sa se stearga la gura mai inainte de a prezenta stirile pe stil nou. Marinescu nu s-a sters. A continuat, o perioada, sa faca jocurile murdare ale noii conduceri, cea care nu putea transmite mitingurile Opozitiei pentru ca „era ceata”. In cele din urma a fost tras pe linie moarta, in prezent realizand emisiuni la televiziunea Romania de Maine. „Externistii” Telejurnalului, Florin Mitu si Nicolae Melinescu, s-au descurcat cum au putut, dupa Revolutie. Amandoi au devenit profesori la noile scoli de jurnalism, predand la Universitatea Athenaeum, pastorita de controversatul Emil Cioflan, directorul falimentarei Credit Bank. Ulterior, mai discretul Mitu s-a pensionat, in timp ce Melinescu s-a invartit destul de bine, ajungand realizator de emisiuni, sef al departamentului de Informatii Externe al TVR si responsabil din partea SRTV pentru relatia cu CNN. El s-a cocotat pana in postul de corespondent la Washington, in ciuda acuzatiilor aduse de societatea civila de a fi fost brav informator al Securitatii. Mandatul sau a fost intrerupt abia dupa 2004, de Rodica Culcer. Un personaj care s-a adaptat la fel de bine a fost si telejurnalistul Paul Soloc, care a continuat sa detina functii importante in TVR mult dupa 1989. Printre ultimele s-a numarat cea de redactor-sef al Redactiei social-economice si coordonator al emisiunilor electorale din TVR, cam in aceeasi perioada in care Cornelius Rosiianu revenea ca director interimar la TVR 2. Pentru cei care nu stiu, la momentul ?89, Rosiianu facea parte din valul tanar de crainici ai Telejurnalului. O cariera promitatoare, franta „prematur”. Nici Victor Ionescu, o figura de plan secund a Telejurnalului, nu s-a descurcat rau in democratie. La finele anului 2004, Ionescu era sef al stirilor postului public de radio, ceea ce a provocat numeroase framantari in randul angajatilor radioului, nemultumiti de come-backul fosilelor comunismului. Ca si George Marinescu ori Ilie Ciurascu, Ionescu a ajuns realizator la Televiziunea Romania de Maine, un soi de cimitir al elefantilor ante-decembristi.