Ce veste în showbiz! A devenit mămică pentru prima dată, la 47 de ani! “Ne simțim binecuvântați!”

Actriţa Cameron Diaz şi soţul acesteia, muzicianul Benji Madden, au devenit părinţii unei fetiţe, care a primit numele de Raddix, potrivit Associated Press.

Anunţul a fost făcut de actriţă printr-un mesaj pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram.

„Ne simţim atât de fericiţi, binecuvântaţi şi recunoscători să anunţăm naşterea fiicei noastre„, a scris Diaz. „Ne-a câştigat imediat inimile şi ne-a completat familia„, a mai scris aceasta.

Actriţa a adăugat, însă, că, „deşi sunt foarte fericiţi să împărtăşească vestea„, „simt o nevoie puternică de a proteja viaţa privată a micuţei„.

Mesajul de pe Instagram nu are ataşată nicio imagine.

„Nu vom publica fotografii sau alte detalii, altul decât că este, cu adevărat, foarte drăguţă!„, a mai scris actriţa.

Un mesaj identic a fost publicat şi de Benji Madden, în vârstă de 40 de ani, membru al trupei Good Charlotte, care s-a căsătorit cu Diaz la începutul anului 2015.

Diaz, în vârstă de 47 de ani, s-a retras în ultimii ani din lumina reflectoarelor, cel mai recent apărând într-un film în 2014.

Cameron Diaz, nominalizată de patru ori la premiile Globul de Aur, a jucat mai ales în comedii romantice, cum ar fi filmele cu mare succes la public „Mary cea cu vino-ncoa’/ Something About Mary” (1998), dar şi în drama „Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) şi în franciza „Îngerii lui Charlie”. Cameron Diaz a mai putut fi văzută în filmele „Viaţă pentru sora mea”, „Cutia” şi în comedia „Knight and Day”, în care joacă alături de Tom Cruise, precum şi în „Profă rea, dar buuună/ Bad Teacher” (2011). Cele mai recente filme în care a jucat sunt comedia „The Other Woman/ Cealaltă femeie”, regizată de Nick Cassavetes, alături de Leslie Mann şi Kate Upton, „Sex Tape” și „Annie”, toate lansate în 2014.

În 2016, actrița americană a lansat o carte, „The Longevity Book: The Science of Aging, the Biology of Strength, and the Privilege of Time/ Cartea longevității: Știința îmbătrânirii, biologia puterii și privilegiul timpului”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...