Ceartă monstru între Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu

• Știri
Ceartă monstru între Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu
Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu au ajuns, brusc la cuţite

UPDATE – La scurt timp după ce a apărut informaţia conform căreia au ieşit scântei între Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu, ultimul a intervenit la Antena 3 şi a recunoscut incidentul.

„Poate la nervi, am spus şi eu şi Liviu Dragnea câte ceva, dar nu este un conflict. M-am enervat că Liviu Dragnea m-a întrerupt”, a zis secretarul general-adjunct al PSD.

A continuat, făcând reproşuri către unii colegi de partid. 

„Sunt convins că sursele din sală există. De data aceasta am făcut această şedinţa fără să lăsăm telefoanele în cutiile celebre. Eu am propus, dar nu m-au ascultat. Asta se întâmplă când sunt telefoanele în sala. Sunt surprins să avem totuşi colegi care pun paie pe foc la lucruri care sunt de bucătărie internă. Nu e prima discuţie în contradictoriu pe care o are Liviu Dragnea cu noi, după care ne-am împăcat cu toţii. La vot, majoritatea impune minorităţii. Eu am fost printre cei care au susţinut-o pe Cati Andronescu la funcţia de ministru al Educaţiei”, a precizat secretarul general adjunct al PSD.

„Am înţeles propunerea venită de la Suceava, dar am pus în balanţă, şi Gabriela Firea a avut acelaşi tip de discurs, Cati Andornescu pentru noi este un simbol. A fost mai bărbat decât 100 de bărbaţi. A fost lângă noi în momentele cu #rezist, a fost anchetată, introdusă în dosare. Urla partidul în toată ţară de deznădejde şi umilinţă. I s-a închis dosarul după ani de zile de umilinţe.

Şi atunci nu poţi să pui în balanţă pe cineva proaspăt intrat într-o filiala cu Cati Andronescu. Probabil că discursul meu a fost mai radical. I-am spus domnului profesor că trebuie să ne înţeleagă. Cati este Cati, este înaintea noastră în sondaje, săptămâna trecută era candidat de prim-ministru. Nu se poate acum să se lupte la vot cu domnul Popa. Ei, iată că am avut o surpriză şi Cati, la votul direct, nu a reuşit să întrunească ceea ce am crezut noi. A fost o discuţie probabil mai dură, dar nimic special. Nu pot să spun că sursele nu sunt corecte, dar nu este un capăt de ţară, nu este o nenorocire.

Sunt discuţii care se poartă în contradictoriu permanent. Singura şedinţa în care nu a fost nicio discuţie în contradictoriu a fost la alegerea Vioricăi Dăncilă pentru prim-ministru. În momentul de faţă avem un ministru al Educaţiei votat de majoritate şi noi, care am votat-o pe Cati, o să ne supunem şi o să-l apărăm pe domnul profesor de la Suceava cât o să fie ministru”, a mai declarat Ştefănescu.

–––––––––––––––––––––––

S-a ţipat, s-au folosit replici tăioase de ambele părţi, pe alocuri, chiar ameninţări. Potrivit surselor CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, unul dintre motive este îndepărtarea lui Ilan Laufer din noua structură guvernamentală, sexy-musculosul fiind “omul secretarului general”. Mai mult, Ştefănescu – un puternic susţinător al preşedintelui Dragnea în timpul puciului fostului premier Mihai Tudose – îl împingea pe sexos în poziţia de vicepriministru pe probleme speciale.

Nu s-a întâmplat numirea, dar şi alte motive au dus la cearta de astă seară. 

Scandalul a pornit de la Valentin Popa, propunerea pentru ministerul Educaţiei din partea organizaţiei din Suceava, susţinută de Dragnea. Codrin Ştefănescu a vrut-o pe Ecaterina Andronescu.

DCnews.ro scrie că Popa ar fi ţinut un discurs plin de dezacorduri gramaticale. A intervenit Codrin Ştefănescu.„Dacă ieşim cu această propunere în faţa electoratului, vom avea mai probleme. Voi, cei care îl susţineţi pe Popa, nu o să puteţi explica”, ar fi spus Codrin Ştefănescu.

De aici a ieşit dialogul uluitor între cei doi, Liviu Dragnea – Codrin Ştefănescu

Dragnea: Nu îi faci un bine lui Cati cu vorbele astea.

Ştefănescu: De ce îţi permiţi să mă întrerupi?

Dragnea: Îmi permit pentru că pot.

Ştefănescu: Şi eu pot să te întrerup. Pot să spun lucruri nespuse care te întrerup pe tine de tot.

Dragnea: Te întrerup pentru că sunt încă preşedintele partidului.

Ştefănescu: Încă!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!