Cei mai cunoscuți concurenți de la „Insula iubirii” s-au împăcat la un an de la semnarea actelor de divorț!

De: I.D.
Publicat: 11/02/2020 | 23:55

Căile iubirii pot fi extrem de încurcate și numai cei curajoși găsesc un drum de ieșire. Hannelore și Bogdan de la „Insula Iubirii” au o poveste de dragoste cum numai în filme îți este dat să întâlnești. Au venit la „Insula iubirii” să-și testeze relația, deși în numai două luni aveau programată nunta! Ispitele au fost puternice de ambele părți, astfel că show-ul a lăsat urme. Chiar dacă cei doi s-au căsătorit, separarea a devenit în scurt timp inevitabilă. Pentru ca, acum, să intervină… marea surpriză! (VEZI ȘI: HANNELORE DE LA INSULA IUBIRII, TRANSFORMARE SPECTACULOASĂ)

CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA a aflat, în exclusivitate, că Hannelore și Bogdan s-au împăcat! Surse din anturajul celor mai cunoscuți concurenți de la „Insula iubirii” ne-au informat că cei doi sunt împreună de câteva luni, motiv pentru care au petrecut și sărbătorile de iarnă în cuplu.

„Hanne și Bogdan s-au împăcat. Mai mult, cei doi locuiesc împreună și sunt foarte, foarte fericiți. Au dat uitării trecutul și au luat-o de la capăt. Noi suntem foarte mulțumiți și eram siguri că, la un moment dat, se va întâmpla acest lucru. De Crăciun și Revelion au fost împreună, au petrecut alături de cei mai buni prieteni.

Mai mult, și pe instastory postează diverse lucruri comune: fie Bogdan postează ceva de acasă de la Hannelore, fie Hanne postează ceva legat de Bogdan. Știți cum e, atunci când e iubire, nimic nu poate schimba acest lucru”, au declarat sursele citate, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Hannelore, succes cu școala de dans

Hannelore, fosta concurentă de la „Insula iubirii”, nu se bucură doar pe plan sentimental de lucruri frumoase, ci și în plan profesional. În Timișoara, vedeta are o școală de dans în care a investit foarte mult, dar care îi aduce și rezultate. De una singură, Hannelore organizează fel și fel de spectacole, care mai de care mai complexe și nu îi este teamă nicio secundă de faptul că are în grijă zeci de copii. Gândește singură coregrafii și le pune în aplicare, fiind extrem de respectată în Timișoara, dar și peste tot prin țară, în orașele unde are evenimente. (NU RATA: SE ÎMPACĂ HANNELORE ȘI BOGDAN DE LA „INSULA IUBIRII”?!)

„Insula iubirii” le-a destrămat relația

În sezonul 4 al „Insulei iubirii”, Hanne și Bogdan, doi tineri frumoși din Timișoara, au venit în Thailanda pentru a-și testa relația, convinși fiind că nimic nu le poate strica liniștea și că niciunul dintre ei nu poate pica în mrejele vreunei ispite de la Minitel și Purimuntra. La testimoniale, cei doi au declarat, cu zâmbetul pe buze, că în numai două luni urmează să ajungă în fața altarului și să-și unească destinele pentru totdeauna.

Ea – frumoasă, talentată, o femeie pe care o caracterizează puterea. El – un tânăr care mereu a luptat pentru o viață mai bună și nu s-a ferit nici de muncă, nici de probleme. Împreună – cuplul perfect, pe care, teoretic, nicio tentație nu îl putea destrăma. Ajunși în Thailanda, Hannelore și Bogdan s-au bucurat din plin de experiențele pe care le-au trăit în cadrul reality show-ului de la Antena 1. La un moment dat, Hannelore a avut câteva apropieri de ispita Andi, apropieri pe care atât Bogdan, cât și ceilalți bărbați din Purimuntra le-au văzut periculoase pentru relația lor.

Imediat după terminarea sezonului 4, fosta concurentă a mărturisit, prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Instagram, că Andi a atras-o și este un bărbat frumos, dar, cu toate acestea, a învățat numeroase lucruri în urma experienței din Thailanda. (NU RATA: HANNELORE DE LA ”INSULA IUBIRII” IPOSTAZE SEXY PE PLAJA DIN MALLORCA)

Hannelore și Bogdan, la „Insula iubirii”

„Viața se trăiește, nu se îngroapă”

„Recunosc că în ultima vreme am mințit, da, am mințit și m-am mințit. Am plâns și nu știam de ce, am refuzat și nu știam pentru ce. Am ajuns la ideea că da, voi aveti dreptate, am mințit, mint și m-am mințit și v-am mințit.  Și astfel am pierdut, am pierdut șansa să cunosc măcar un om minunat, pe el, prințul pe cal alb. Cine știe ce ar fi fost, poate mult, poate puțin, poate nimic, poate doar un prieten important.

Am învățat ceva important datorită Insulei iubirii: că viața se trăiește, nu se îngroapă, că sentimentele se recunosc şi nu se ascund, că oamenii se schimbă mereu și nu se cimentează pentru eternitate si că nu trebuie să ne fie frică, să ne ascundem. Să fim așa cum suntem. Da, Andi e un bărbat frumos și mi-a plăcut, e un bărbat interesant, m-a atras si am vrut să mă ascund.

Dar am greșit și realitatea ați văzut-o voi. Mă bucur că l-am cunoscut și de asemenea soțul meu – sau fostul – e un om bun, care m-a susținut şi care a fost alături de mine, am avut momente frumoase, dar şi grele, un bărbat lângă care m-am maturizat, am învățat şi față de care, în unele situații, am greşit, un om minunat, dar nu ne potrivim, poate nu acum sau poate nici în viitor. Dar asta nu e o problemă, experiențele vieții sunt bine venite, pentru asta trăim.

Suntem diferiți si viața ne oferă surprize, să le trăim și să nu ne mințim! (CITEȘTE AICI: AM DESCOPERIT CU CINE A ÎNLOCUIT-O BOGDAN DE LA ”INSULA IUBIRII” PE FOSTA SOȚIE)

În legătură cu verigheta, acest minunat simbol al uniunii, cercul perfect care continuă și nu se întrerupe niciodată… un adevăr stabilit de mii de ani… îl respecți dar… oamenii mai iau si o pauză, relațiile se schimbă, se transformă și regenerează. Să luăm exemplu de la natură: totul are un început și un sfârșit și să nu regretăm, să trăim, să respectăm și să lăsăm resentimentele la o parte.

O femeie poate fi cea mai puternică atunci când este subestimată şi se renaşte atunci când alții se aşteaptă mai puțin. Un început de an frumos, plin de realizări și o zi minunată vă doresc tuturor!”, a scris Hannelore, pe Instagram.

Hannelore și Bogdan, la „Insula iubirii”

O adevărată telenovelă

Nici Bogdan nu s-a lăsat cu una, cu două, căci în ultimele ore pe care le-a petrecut alături de ispita Maria Ilioiu, iubitul, pardon… soțul lui Hannelore s-a bucurat din plin de compania focoasei roșcate și nu a mai ținut cont nici de femeia care urma să-i devină mireasă, nici de camerele video amplasate în tot resortul. Întâlnirea finală a celor doi a fost una cu scântei, căci focul de tabără în fața căruia a trebuit să spună întregul adevăr despre cele întâmplate s-a transformat rapid într-un decor de telenovelă.

Hannelore a plâns minute în șir și, întrebată diverse lucruri de Radu Vâlcan, s-a eschivat. Cei doi au plecat împreună, iar la întâlnirea ce a avut loc la șase luni de la terminarea filmărilor, Hanne și Bogdan erau tot amândoi.

Au organizat nunta vieții lor și au avut parte de un eveniment ca în povești. Cu toate acestea, la scurt timp după ce au devenit soț și soție, au decis că este mai bine să o ia pe drumuri separate. Timp de luni bune, foștii concurenți de la „Insula iubirii” și-au trăit viața unul departe de celălalt, iar Bogdan chiar a încercat să aibă o relație cu o brunetă, pe nume Alexandra. Dar… surpriză, nu a mers! (CITEȘTE ȘI: RADU VÂLCAN, EXASPERAT DE HANNELORE)

Hannelore și Bogdan, la nuntă

Timpul i-a dat dreptate lui Bogdan…

La momentul respectiv, Bogdan a declarat că nu este prima oară când trece prin așa ceva și, potrivit spuselor sale, ar fi aflat că bruneta trăia, în paralel, și cu un alt bărbat. „A uitat un mic detaliu: faptul că avea o relație cu altcineva sau, cel puțin, eu așa știu. Era confuză, de-asta am spus pe Instagram că este confuză. Se mai întâmplă, nu este prima dată când o pățesc. Am aflat luna trecută, de la niște cunoștințe. De aflat, se află orice… Și în privința relațiilor, sunt destul de dezamăgit, dar o să fie bine la un moment dat”,  a spus Bogdan, pentru spynews.ro. Iar timpul i-a dat dreptate: până la urmă s-a împăcat cu Hannelore și totul a revenit la normal.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)