„Chirurgul” mulțumit că i-a ținut pe „câini” în șah: „Rezultatul e echitabil!”

„Chirurgul” mulțumit că i-a ținut pe „câini” în șah: „Rezultatul e echitabil!”

Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călărași, s-a declarat mulțumit de remiza pe care echipa sa a obținut-o pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-0.

Chiar dacă elevii săi au avut cele mai mari ocazii ale partidei și după aspectul jocului ar fi meritat toate cele trei puncte puse în joc, Alexa s-a arătat mulțumit de rezultat.

„Am adus foarte mulți jucători noi, jucători care au experiență, care fac față la presiune. Mi-am asumat un risc pentru că nu e ușor atunci când dai afară 15 jucători și aduci 14 să poți să omogenizezi. Ai mare nevoie de meciuri bune la început, să nu pierzi, pentru a crește echipa. Nu am pierdut, dar aveam nevoie să câștigăm. Am dominat mijlocul terenului în prima repriză. Cred că una peste alta este un rezultat echitabil. Am întâlnit Dinamo, o echipă cu jucători mult peste nivelul playout-ului. Dinamo este altă echipă față de turul campionatului și s-a văzut în multe momente ale jocului”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călărași.

Alb-roșii rămân fără victorie în fața Dunării lui Dan Alexa, în tur în ”Groapă” partida terminându-se 1-1. Cele două echipe se vor reîntâlni în dublă manșă în play-out.

În urma acestui rezultat, Dinamo a rămas pe locul 11 cu 29 de puncte în timp ce Dunărea Călărași și-a păstrat locul 12, loc de baraj, cu 23 de puncte. Indiferent de rezultatul care se va consemna în această seată între Chiajna  și Voluntari, Dunărea nu mai poate pierde locul 12 înaintea ultimei runde a acestui sezon regular.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute