Cine sunt acum proprietarii castelului Bran. Se mai poate vizita castelul lui Dracula?

• Știri

Castelul Bran aparţine, din mai 2009, lui Dominic de Habsburg. Atunci, castelul a trecut în proprietatea familiei Habsburg după ce timp de trei ani a fost lăsat în administrarea Ministerului Culturii. Pe lângă arhiduce, castelul aparţine şi surorilor sale, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, Familia de Habsburg administrează Castelul Bran prin Compania de Administrare a Domeniului Bran, ai cărei acţionari majoritari sunt Dominic de Habsburg şi surorile sale, a precizat avocatul proprietarilor. După ce Ministerul Culturii a dispus mutarea colecţiilor statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecţia personală. A fost reamenajat şi parcul, unde au fost plantaţi şi pomi fructiferi, pentru a-i da o înfăţişare cât mai apropiată de cea de dinainte de naţionalizarea din perioada comunistă.

Curtea interioară a Castelului Bran
Curtea interioară a Castelului Bran

Proprietarii au amenajat şi un apartament, în turnul rotund, pentru cei care doresc să petreacă o noapte la castel. Turnul rotund al castelului a avut această destinaţie şi în perioada interbelică şi nu a fost inclus ulterior în circuitul de vizitare. A fost renovată şi casa administratorului, unde funcţionează un magazin de suveniruri, şi casa de ceai, care are destinaţia de wine lounge de lux, dar şi corpul castelului, întrucât a fost necesară refacerea tencuielii exterioare, a acoperişului, precum şi a pavajului din curtea interioară.

Turnurile sunt perfect rotunde
Turnurile sunt perfect rotunde

Castelul Bran a fost retrocedat în 18 mai 2006 arhiducelui Dominic de Habsburg, dar a rămas în administrarea statului român, prin Ministerul Culturii, pentru încă trei ani. De la retrocedare, statul a trebuit să plătească chirie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
Gandul.ro
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta