Condiția pe care trebuie să o îndeplinești ca să poți să te tunzi la frizerie după 15 mai

Condiția pe care trebuie să o îndeplinești ca să poți să te tunzi la frizerie după 15 mai

Toți românii așteaptă cu sufletul la gură data de 15 mai, atunci când starea de urgență expiră și unele dintre beneficiile pe care le aveam înainte de pandemia de coronavirus vor reveni în viața noastră. Cu toate acestea, vor exista, în continuare, reguli stricte pe care să le urmăm. 

Începând cu data de 15 mai, atunci când va expira starea de urgență, ne vor aștepta noi reguli. De exemplu, pentru a ne putea tunde la frizerie trebuie să respectăm programarea, iar dacă am întârziat, autoritățile ne recomandă să facem o scurtă plimbare, până când ne poate veni din nou rândul și în niciun caz să nu așteptăm în fața frizeriei.

CORONAVIRUS. Primul județ din România în care nu mai există nicio persoană infectată cu Covid-19

Mai mult, purtarea măștii va fi obligatorie atât pentru clienți, cât și pentru personalul saloanelor de înfrumusețare și pentru personalul frizeriilor.

Propunerile integrale transmise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) :

„Reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate

1. Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.

2. Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;

3. La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37.0, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.

4. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.

5. Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.

6. Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...