Copiii multimilionarului român și-au dat în judecată bunica pentru 10 milioane de lei. “Să se constate ingratitudinea”

Publicat: 06/02/2021 | 23:53

Opt suflete se bat pentru o avere de peste 10 milioane de lei! Una faraonică, lăsată de Cătălin Chelu, unul dintre cei mai faimoși oameni de afaceri din România, decedat în urmă cu șapte ani. Copiii pe care i-a avut cu trei dintre femeile din viața lui au cerut, în instanță, revocarea testamentului! Pârâtă, chiar bunica lor! CANCAN.RO are detaliile luptei pentru moștenire, dar și decizia de ultimă oră a instanței, pe care vi le prezintă, în exclusivitate.

Veronica Paraschiv, Natalia Suceanu și Ala Procopenco i-au dăruit lui Cătălin Ghelu, milionarul din Galați mort în urmă cu șapte ani, urmașii care, astăzi, au decis să se judece chiar cu bunica lor! Îndrumați de mame, care le sunt reprezentanți în instanță, Cătălin Nikita Chelu, Cătălin Cosmin Chelu, Cătălin Darius Chelu, Cătălin Irena Chelu, Eva Karina, Cătălin Petru Cezar Chelu, Cătălin Ilie Chelu și Ala Amandina Chelu au dat-o în judecată pe Doina Lilioara Rimar, nimeni alta decât bunica lor. Ei au cerut revocarea testamentului, cerând peste 10 milioane de lei.

Motivul pentru care nepoții și-au dat bunica în judecată

Cum au motivat nepoții plângerea în instanță? ”Au arătat că sunt descendenți (fii și fiice) ai lui Cătălin Chelu, decedat la data de 08.12.2014.  De asemenea, au spus că pe timpul vieții, prin testamentul făcut, afaceristul a lăsat mamei sale, care e pârâtă în acest dosar, întreaga sa avere, instituind în sarcina gratificatului obligația de întreținere a tuturor descendenților. (CITEȘTE ȘI: MILIONARUL NICK RĂDOI ÎȘI PIERDE AVEREA? FISCUL ȘI BĂNCILE I-AR FI SECHESTRAT PROPRIETĂȚILE)

Cu privire la cauzele de revocare a testamentului, nepoții solicită, în esență, să se constate ingratitudinea manifestată de pârâta Doina Lilioara Rîmar față de memoria lui Cătălin Chelu, prin injurii grave aduse memoriei acestuia, iar pe de altă parte, neexecutarea de către ea a sarcinilor instituite de testator în favoarea reclamanților, respectiv obligația de întreținere a acestora”, se arată în sentința civilă. Astfel, nepoții au arătat, în instanță, că evaluează obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 10.619.455 de lei.

Cătălin Chelu, alături de cinci dintre cei 10 copii pe care i-a făcut cu cinci femei

Moștenitorii afaceristului Chelu au pierdut și la apel

Judecătoria Galați avea să le transmită celor care au cerut revocarea testamentului decizia. Una care nu a fost deloc pe placul lor: ”Conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată. Potrivit art. 94 pct.1 lit.j din C.pr.civilă, … judecătoriile judecă … orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Având în vedere că reclamanții au indicat valoarea obiectul cererii ca fiind 10.619.455 lei, evaluare contestată de pârâtă în sensul subevaluării acesteia de către reclamanți, ambele părți la termenul din 02.11.2018 formulând concluzii de admitere a excepției de necompetentă materială invocată de instanță din oficiu, instanța apreciază că, raportat la pragul valoric de 200.000 de lei ce limitează competența judecătoriei, prezenta cauză nu este de competența materială a acestei instanțe. Prin urmare, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați”. (AFLĂ ȘI: IPOTEZA HALUCINANTA! CEL MAI BOGAT ROMAN A SARACIT CU 1 MILIARD DE DOLARI! CINE L-A DAT DE GOL)

Moștenitori care au continat lupta, iar în urmă cu câteva zile au primit o nouă sentință. Magistrații aveau să le respingă cererea. Iată soluția pe scurt: ”Respinge excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii CHELU CĂTĂLIN NIKITA, prin reprezentant Paraschiv Veronica, CHELU CĂTĂLIN COSMIN, prin reprezentant Paraschiv Veronica, CHELU CĂTĂLIN DARIUS, prin reprezentant Paraschiv Veronica, CHELU CĂTĂLIN IRENA, prin reprezentant Suceanu Natalia, CHELU CĂTĂLIN PETRU CEZAR, prin reprezentant Procopenco Ala, CHELU CĂTĂLIN ILIE, prin reprezentant Procopenco Ala, CHELU ALA AMANDINA, prin reprezentant Procopenco Ala în contradictoriu cu pârâta RIMAR DOINA LILIOARA, ca nefondată”.

Afaceristul Cătălin Chelu a murit în 2014, în Iordania

La sfârșitul anului 2014, Cătălin Chelu, unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din România, s-a stins din viață într-un spital din Iordania, țară în care a plecat după ce a fost demarată cercetarea lui într-un dosar de dare de mită. Imediat după ce afaceristul a murit, cele cinci văduve au început „războiul” pentru averea fabuloasă pe care acesta a lăsat-o în urmă.

Din primăvara lui 2015, femeile au deschis aproape 250 de procese. Nu numai că litigiile nu s-au încheiat, ba chiar s-au înmulţit, ajungând, spre sfârşitul lui 2017, la impresionanta cifră de 500. Cele cinci femei cu care miliardarul avea copii au format alianţe, apoi le-au rupt şi au continuat „lupta” pe cont propriu, şi-au făcut plângeri penale unele împotriva celorlalte şi ar fi ajuns, într-un final, să se urască.

Cătplin Chelu a lăsat în urma lui o moștenire faraonică, pentru care se luptă acum copiii lui

Lista moştenitorilor afaceristului Cătălin Chelu

Afaceristul Cătălin Chelu a fost căsătorit o singură dată, cu Corina, iar alături de ea şi-a făcut şi debutul în afaceri, înfiinţând, la începutul anilor ‘90 compania de cablu Cony Sat, în oraşul natal, Galaţi. După divorţ, el ar fi jurat să nu se mai recăsătorească şi s-a ţinut de cuvânt, dar a mai avut cinci concubine care i-au dăruit 10 copii: şase băieţi şi patru fete. Pe toţi i-a recunoscut în timpul vieţii, fără excepţie, iar opt dintre ei au şi fost botezaţi cu prenumele său! Aceasta este lista moştenitorilor lui Cătălin Chelu, alcătuită cronologic:

– Cati Simion, o tânără din Măcin, i l-a dăruit pe Cătălin Constantin. De altfel, acesta este singurul major dintre copiii miliardarului, el preluând deja frâiele mai multor firme ale tatălui său;

– În urma relaţiei cu Gina Lungu, afaceristul a devenit tatăl Cătălinei-Elena;

– Basarabeanca Ala Procopenco i-a născut şi ea doi fii şi o fiică: Cătălin-Ilie, Ala-Amandina şi Cătălin-Petru-Cezar;

– Cu Veronica Paraschiv îi are pe Cătălin-Cosmin, Cătălin-Darius şi Cătălin-Nikita;

– Din relaţia cu Natalia Suceanu au rezultat două fetiţe: Cătălina Irena şi Eva Karina.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult