Cu doar câteva ore înaintea derbyului, Reghe a evitat „la secundă” o mare nenorocire!

• Poze
Reghe este concentrat la meciul de miercuri seară

Reghe şi-a început ziua de miercuri cu o vizită la bancă unde avea de rezolvat anumite treburi administrative. A ajuns în zona Dorobanţi, şi-a parcat maşina pe o străduţă laterală şi a traversat grăbit strada pentru a intra în sucursala bancară. Antrenorul este deosebit de preocupat pe strategiile de joc, înaintea fiecărui meci, aşa cum scriam AICI.

Reghecampf a fost foarte aproape de o tragedie din cauza neatenţiei
Reghecampf a fost foarte aproape de o tragedie din cauza neatenţiei

Aproape în fugă şi cu gândul în cu totul altă parte, a fost cât pe ce să fie victima unui accident. Un şofer a frânat în faţa lui, iar Rege, în fugă, s-a lovit de partea din spate a maşinii, atât de tare încât s-a dezechilibrat ,evitând să cadă din picioare şi să se lovească de asfalt sau, şi mai grav, să fie călcat de maşina din spate. Reghe şi-a cerut scuze de la şoferul pe care l-a speriat şi a intrat în bancă unde şi-a rezolvat problemele. A ieşit după câteva minute, dar la fel de îngândurat , după cum se poate observa din fotografiile realizate de CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România.

Reghe are însă un motiv deosebit de serios să fie cu mintea în altă parte, pentru că miercuri seară este semifinala cupei ligii Dinamo-Steaua. De obicei, înainte de meci, Reghe stabilea la restaurant cu jucătorii săi modul de joc. Steliştii lui Reghe nu stau prea bine, pentru că au pierdut cu 1-4 turul şi mai au o şansă miercuri seara, la retur. Este de înţeles în această situaţie îngrijorarea antrenorului, care nu se mai poate concentra decât la victoria echipei sale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!