Cum a ajuns Cătălin Măruță să doarmă la căminul de nefamiliști! ”Aveam în geam folie”

• Vedete
Cum a ajuns Cătălin Măruță să doarmă la căminul de nefamiliști! ”Aveam în geam folie”
Ce se întâmplă cu adevărat în culisele emisiunii ”La Măruță” Sursă Foto: Protv.ro

Chiar dacă acum este unul dintre cei mai bine plătiți oameni din televiziune, Cătălin Măruță a recunoscut că a trecut și prin momente grele din lipsă de bani. Și-a amintit de experiența pe care a avut-o cât timp a locuit într-un cămin de nefamiliști, un vis urât de care acum își aduce aminte cu zâmbetul pe buze. 

„Când am venit în București, stăteam într-un cămin de nefamiliști, undeva la Vitan, la Bobocica, un cămin unde mai stăteam cu un prieten în cameră. Îmi aduc aminte canapeaua, care era, de fapt, patul nostru. Era din metal, cu o saltea peste! Asta era canapeaua din căminul de nefamiliști. Cred că la 20 de ani nu te doare absolut nimic și atunci când îți dorești ceva, nu cred că mai contează absolut nimic. Voiam foarte tare să fiu în București și cred că asta a contat foarte mult”, a povestit prezentatorul TV pentru Libertatea.

După ce a câștigat primii bani din televiziune, Cătălin Măruță a dat căminul de la Bobocica pe o garsonieră în aceeași zonă. Acea garsonieră a fost sursa de inspirației pentru prima lui emisiune TV,

„Tonomatul DP2”. „Am stat destul de mult timp în garsoniera aia și a fost, cred, unul dintre locurile unde m-am simțit extraordinar. O poveste foarte interesantă: atunci când mi-am renovat garsoniera, țin minte că au fost nopți în care pur și simplu voiam să dorm acolo și să fiu acolo. Cu toate că aveam în geam folie, pentru că încă nu veniseră geamurile. Dormeam pe o saltea, pentru că era casa mea, era locul meu, și-mi plăcea foarte tare”, a mai spus Măruță pentru aceeași sursă.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta