Cum a motivat Putin invazia Ucrainei. Discursul uluitor pe care l-a ținut liderul de la Kremlin, de Ziua Victoriei

Publicat: 11/05/2022 | 09:00

Războiul din Ucraina a fost justificat de Vladimir Putin printr-o enormitate: „Occidentul se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea”. Așa a motivat invazia Ucrainei liderul de la Kremlin, de Ziua Victoriei. Un discurs împotriva NATO previzibil. Chiar și așa, președintele Rusiei a uimit prin mai multe declarații, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Liderul rus a spus în discursul său că „Ziua Victoriei este sacră” pentru ruși.

„Cei care au înfrânt nazismul în cel de-al Doilea Război Mondial ne-au dat un exemplu de eroism pentru toate timpurile. Au fost o generație de învingători și întodeauna ne vom compara cu ei. Slavă Forțelor noastre armate! Pentru Rusia, pentru victorie! Ziua Victoriei este sacră pentru noi, luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru. ONU a avut alte planuri.

Au pregătit o operaţiune împotriva noastră. Au trimis trupe aproape de graniţele noastre. A apărut un sentiment de ură împotriva Rusiei la nivel internaţional. Luptăm pentru oamenii noştrii din Donbas, pentru securitatea ţării noastre” , a afirmat Putin pe 9 mai.

Putin, printre veterani, la parada de 9 Mai (Captură video)

Putin: „Au mutat trupe în vecinătatea teritoriilor noastre”

Potrivit lui Putin, țările Alianței nu au vrut să „asculte” Rusia.

(VEZI ȘI: CUM ARATĂ LIMUZINA LUI VLADIMIR PUTIN. BUNCĂRUL PE PATRU ROŢI A COSTAT 300 DE MILIOANE DE DOLARI)

„Țările NATO nu au vrut să ne asculte și asta înseamnă că, în realitate, aveau alte planuri, iar noi am văzut asta. Pregăteau o altă operațiune în Donbas, o agresiune împotriva teritoriilor noastre istorice, inclusiv Crimeea. Au mutat trupe în vecinătatea teritoriilor noastre. Am văzut cum SUA și minionii săi ne-au amenințat”, a acuzat Putin.

Nu este surprinzăor faptul că liderul de la Kremlin glorifică trecutul sovietic în discursul susținut de Ziua Victoriei la Moscova, spune Katarzyna Zysk, expert militar și profesor în cadrul Institutului Norvegian pentru Studii de Apărare, potrivit BBC. Un punct important al intervenției lui Putin la Parada de Ziua Victoriei a fost momentul în care acesta „a sugerat că Rusia a fost în război cu NATO, precum și cu Ucraina”, subliniază profesorul Katarzyna Zysk.

Zelenski: „Mai devreme sau mai târziu, vom câştiga”

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis și el, într-un mesaj video, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, că ţara sa va câştiga războiul cu Federația Rusă şi că Ucraina nu va ceda niciun teritoriu.

Zelenski a afirmat că ucrainenii nu vor da nimănui nici o palmă din pământul lor.

″Astăzi ducem războiul pe această cale şi nu vom da nimănui nicio palmă din pământul nostru şi nici măcar o singură bucată din istoria noastră. Suntem mândri de strămoşii noştri care, împreună cu alte naţiuni din coaliţia anti-Hitler, au înfrânt nazismul. Nu vom permite nimănui să anexeze această victorie, nu vom permite ca ea să fie furată.

(CITEȘTE AICI: A ÎNCEPUT RĂZBOIUL DE GHERILĂ ÎN RUSIA! „BIROURILE MILITARE DE ÎNROLARE SUNT ÎN FLĂCĂRI!”)

Nu există lanţuri care să ne încătuşeze spiritul liber. Nu există niciun invadator care poate dicta poporului nostru liber. Mai devreme sau mai târziu, vom câştiga. Și, foarte curând, vor fi două Zile ale Victoriei în Ucraina. Și cineva nu va mai avea nici măcar una. Am câștigat atunci, vom câștiga și acum. Și Khreshchatyk (strada) va vedea parada victoriei – victoria Ucrainei. Felicitări de Ziua Victoriei asupra nazismului, Slavă Ucrainei!”, a subliniat preşedintele Ucrainei.

Stoltenberg: „Suntem ferm de partea Ucrainei”

Pe de altă parte, secretarul general al NATO Stoltenberg a făcut un apel ferm. De Ziua Victoriei, șeful NATO i-a cerut președintelui Putin să înceteze imediat războiul.

„Fac apel din nou la președintele Putin, pe 9 mai, să pună capăt imediat războiului, să își retragă trupele din Ucraina și să înceapă negocierile de pace. Suntem ferm de partea Ucrainei și vom continua să ajutăm țara să-și afirme dreptul la autoapărare.

Timp de mai bine de șapte decenii am reușit să prevenim războiul pentru aliații noștri. NATO este o alianță defensivă, iar criza actuală arată că este vital ca Europa și America de Nord să stea împreună în NATO pentru a asigura pacea și pentru a susține valorile libertății și democrației”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Iohannis: „Europa trebuie să devină mai puternică”

Și președintele Klaus Iohannis a transmis că amenințarea Rusiei la adresa securității euroatlantice poate rămâne o realitate pentru următorii ani.

(VEZI AICI: PUTIN AMENINȚĂ OCCIDENTUL: ”ACEST LUCRU LE VA DA DE GÂNDIT!”. RUSIA A LANSAT RACHETA ”SATAN”)

„Europa trebuie să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă şi astfel mai bine pregătită, prin consolidarea cooperării transatlantice, dezvoltarea interoperabilităţii capabilităţilor şi mobilizarea eforturilor în deplină complementaritate cu NATO. Uniunea trebuie să ofere un sprijin susţinut pentru întărirea rezilienţei Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei, care se confruntă cu provocări dramatice pentru securitatea şi stabilitatea lor.

Sprijinul şi susţinerea partenerilor din Balcanii de Vest rămâne, de asemenea, o prioritate”, spune preşedintele Iohannis.

Documentarea acestui material a fost realizată de Gândul.ro

This browser does not support the video element.