Cum au reuşit socrii Andrei Măruţă să afle secretele fiului lor chiar de la artistă: „Pe când eram la Târgu-Jiu, la socrii mei, am acceptat să…”

Andra Măruţă a dezvăluit motivul pentru care nu consumă băuturi alcoolice! Dezvăluirile pe care vedeta le-a făcut într-un interviu au legătură cu soţul ei, Cătălin Măruţă, dar şi cu părinţii acestuia.

Artista a mărturisit că a avut parte de un moment jenant, în familie, atunci când a mers în vizită la socrii. După ce a băut două pahare cu vin, a început să povestească anumite lucruri pe care părinţii lui Cătălin nu ar fi trebuit să le afle.

„Eram la Târgu-Jiu, la socrii mei şi stăteam la poveşti cu dânşii. Avem o relaţie extraordinară, mă iubesc foarte mult şi m-au primit în familia lor ca pe o fiică a lor. Ei bine, eu nu beau alcool, nu mă distrez mai mult dacă beau acest lucru. Cu apă plată mă distrez foarte bine. Pe când eram la Târgu-Jiu, la socrii mei, am acceptat să beau un pahar de vin, apoi al doilea, şi, ce crezi, m-am ameţit pentru prima dată în viaţă mea, aşa că socrii mei au auzit atunci din gura mea cele mai tari poveşti despre Măruţă. Am povestit tot ce trebuia şi ce nu trebuia. Aşa că a fost cu plâns şi cu râs în seara aia. Uşor-uşor însă, după o jumătate de oră, am şi adormit”, a povestit Andra.

Cum l-a cucerit Andra pe Cătălin Măruţă

Cătălin Măruță a dezvăluit cum a fost cucerit de Andra, chiar de la primele întâlniri. Pe atunci el prezenta la TVR 2 și chiar o invitase pe cântăreață în emisiune.

„Da, îmi amintesc, a fost la mare. Și mi-a plăcut enorm naturalețea ei, faptul că era firesc de frumoasă, de simpatică, de amuzantă. A fost dragoste… la primele vederi. Nu știu dacă m-am îndrăgostit când am făcut cunoștință, dar ne-am plăcut de la început unul pe celălalt”,a povestit Cătălin Măruță pentru perfecte.ro.

„E cea mai frumoasă declarație pe care ne-o facem zilnic. Are în ea ce e mai important pentru un om: sinceritate și dragoste. Suntem… normali. Râdem mult. Mai și plângem uneori. Avem visuri. Avem și unele frici. Și speranțe. Și planuri. Mâncăm (și) cartofi prăjiți. Ne preocupăm de binele copiilor noștri. Ne iubim mult”, a mai spus Cătălin Măruță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!