Cum şi-a câştigat Cosmin Seleşi existenţa, înainte de a ajunge la tv: „Făceam bişniţă la unguri!”

Publicat: 27/09/2017 | 12:41

Acum este prezentator, dar şi actor de teatru şi film. Înainte însă, Cosmin Seleşi a avut o slujbă modestă. Vedeta a lucrat într-un magazin de piese auto, dar până să facă  asta, se descurca făcând „bişniţă” la graniţă.

Cosmin Seleşi s-a născut la Zalău. Tatăl lui era actor, iar mama era merciolog. A venit în Bucureşti pentru visul de a deveni actor, iar înainte de acest lucru a făcut bişniţă peste graniţă, la unguri, pentru a-şi câştiga existenţa. 

Am lucrat un an într-un magazin de piese auto, dar înainte de asta, după terminarea liceului, făceam bişniţă la unguri. Vindeam Rom, creme Nivea, mai făceam un ciubuc, până m-am angajat la magazinul auto. Îmi era prieten patronul şi mi-a zis că are nevoie de un om, iar eu m-am dus, a mărturisit Cosmin Seleşi, pentru adevarul.ro.



Despre meseria de actor, Cosmin a mărturisit că nu se poate trăi din ea: „Nici acum nu te poţi întreţine din teatru chiar dacă au mărit puţin salariile. Nu, sub nicio formă, făceam ciubucuri. Era în funcţie de cei care făceau castingurile. Dacă era cineva la agenţia de casting care te plăcea, aveai noroc să te cheme la casting, dacă nu te plăcea, nu prindeai nimic. Cum se practică şi acum. Sunt agenţiile de casting care au 15-20 de actori şi pe care îi roteşte, nimic altceva. Dacă mă întrebi pe mine, normal ar fi să-i aducă unui regizor 50 de actori pe un rol”.

 

 

Angie Voicu


 

Citește și...