Cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri. Seismul s-a produs într-o zonă neobișnuită

Autor:
Publicat: 02/09/2020 | 08:10
Cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri. Seismul s-a produs într-o zonă neobișnuită

În ultima perioadă, cutremurele se produc tot mai des în România. Astfel, îm noaptea de marți spre miercuri s-a produs un nou seism, de această dată într-o zonă neobișnuită. 

Un nou cutremur s-a produs în România, în noaptea de marți spre miercuri. Seismul a înregistrat 2.4 grade pe scara Richter și a fost localizat în Bucovina, județul Suceava.

Seismul s-a produs la ora 23.28, la adâncimea de 2 kilometri, deci a fost unul de suprafață. Potrivit informațiilor oferite de INFP, cutremurul s-a produs la 95 km SV de Chernivtsi, 153 km NE de Cluj-Napoca, 156 km S de Ivano-Frankivsk, 168 km NV de Bacău, 182 km V de Iași, 213 km NE de Sibiu, 214 km N de Brașov, 222 km S de Ternopil, 243 km SV de Khmelnytskyi și 258 km E de Oradea.

Cutremur în România. Cel mai mare seism, 5,8 pe Richter

În anul 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind, de asemenea, resimţită şi în Capitală. A fost cel mai mare cutremur de pe teritoriul României în ultimii ani.

Specialiștii consideră că zona Vrancea este un stadiu final al unei foste zone de subducție. Toate cutremurele din această zonă au același tip de plan de falie, orientat NE-SV. Cele mai puternice seisme din zona Vrancea, care s-au soldat și cu pierderi de vieţi omeneşti, s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter.

Gheorghe Mărmureanu susține că România nu va avea parte de un seism puternic, în următorii 20 de ani.

”Cutremure de acest gen se întâmplă în toată lumea. Noi avem un centru la Viena unde se controlează tot ce se întâmplă în lume. Lucrurile sunt, din punctul nostru de vedere, normale. Tot ce se produce în această parte a lumii sunt datorate mișcărilor din Marea Adriatică. În România nu poate fi vorba de un cutremur puternic la acest moment pentru cel puțin următorii 15-20 de ani”, a explicat Gheorghe Mărmureanu la România TV, în urmă cu ceva timp.