Daniel Niculescu, soțul Andreei Tonciu, a vorbit despre divorț: „M-a schimbat total”

• Știri

În ultima vreme s-a tot vorbit despre faptul că relația Andreei Tonciu cu soțul ei, Daniel Niculescu, nu ar mai funcționa și că s-ar gândi la divorț. Bărbatul a rupt tăcerea și a dezvăluit în ce stadiu este relația lor și ce planuri au în viitorul apropiat.

Daniel Niculescu a mărturisit că nu a fost niciodată vorba de vreun divorț, da, au existat certuri, așa cum sunt în fiecare cuplu, însă nu se vor despărți. Mai mult decât atât, Daniel și Andreea Tonciu mai vor un copil, în aproximativ doi ani.

„Hai să fim sinceri, cine nu se ceartă, e normal. N-a fost niciodată discuția să plec de acasă, nici măcar nu am avut vreo ceartă foarte serioasă, dar să ajungem la divorț. Îi spun mereu că nu știu cum a reușit să mă schimbe. Sunt foarte fericit pentru că îmi place viața asta. M-a schimbat total, eram alt om. Eram mare golan, dar m-am liniștit, am o familie frumoasă și sunt foarte fericit. Foarte frumoasă viața de tătic. M-a schimbat total. Mă gândesc de zece ori înainte să fac ceva. Chiar mă gândesc să ne mutăm, într-un an, de la apartament la vilă, casă. Mai vreau un copil, ce-o vrea Dumnezeu, fată, băiat, îmi doresc…într-un an, doi, vreau și chiar mă gândesc”, a declarat Daniel Niculescu, la Antena Stars.

Andreea Tonciu, nașă de botez pentru prima dată

Andreea Tonciu și soțul ei au fost pentru prima dată nași de botez! Cu emoții mari, cei doi l-au creștinat pe copilul a doi prieteni foarte buni. Vedeta și soțul ei trăiesc una dintre cele mai emoționante zile. Încă de dimineață au început pregătirile, mai ales că nașa trebuia să arate impecabil la acest eveniment important.

Andreea Tonciu a ales o ținută extrem de elegantă. Pentru slujba de la biserică, bruneta a purtat o salopetă foarte mulată și strălucitoare, care îi scoteau în evidență formele lucrate din greu la sală, accesorizată cu pietre prețioase și ștrasuri și a optat pentru o pereche de sandale de culoare argintie. (Vezi AICI imagini)

De asemenea, bruneta a ales să-și prindă părul în coadă și să-și accesorizeze coafura cu mai multe șiraguri de pietre prețioase și nu este de mirare că toate privirile au fost îndreptate către ea!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!