Diana de la ”Insula iubirii” revine pe TV! În ce emisiune o puteţi revedea în toamnă

• Poze

Diana este cunoscută din sezonul 3 al emisiunii controversate ,,Insula Iubirii” şi se întoarce pe marile ecrane cu acelaşi scop, acela de a cuceri.

Totuşi, cea care a căzut pradă tentaţiilor în Thailanda şi a iscat o mulţime de controverse pe seama relaţiei de iubire cu una dintre ispite a sperat să-i câştige pe Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu prin prisma preparatului şi nu a zâmbetului.

Diana s-a reîntors în prima etapă a celui mai iubit show culinar după ce şi-a încercat norocul şi în a doua ediţie a aceleiaşi emisiuni.

Fără succes, dar cu ambiţia de a reuşi, bruneta a revenit anul acesta cu o farfurie sofisticată, cu influenţe italieneşti: pui cu gorgonzola şi penne în sos alb. De la ,,ceremonia focului” la o experienţă în care se supune unor probe ,,la cuţite”, Diana şi-a etalat preparatul şi s-a străduit să se prezinte impecabil în faţa celor mai obiectivi dintre juraţi, nespecificând pe care dintre cei trei bucătari ar dori să-l impresioneze.

Familiară cu emoţiile intense, camerele de filmat şi tensiunea unui reality-show, concurenta a condimentat de data aceasta prin abilităţile culinare şi nu prin dramele personale.  

Dacă savoarea preparatului a fost îndeajuns pentru a obţine un cuţit, verdictul chefilor în urma jurizării celei mai controversate farfurii şi parcursul concurentei de la ,,Insula iubirii” în experienţa culinară, toate din această toamnă doar la Antena 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!