Doi adolescenți din Botoșani au bătut o tânără pe stradă și au filmat totul. Ce pedeapsă au primit

Doi adolescenți din Botoșani au bătut o tânără pe stradă și au filmat totul. Ce pedeapsă au primit

Doi adolescenţi au fost amendaţi de poliţiştii din Botoşani cu câte 500 de lei, după ce unul dintre ei a agresat o tânără pe stradă, iar celălalt a filmat scena. Filmarea a fost publicată pe o reţea socială, iar ulterior contul respectiv a fost dezactivat, conform news.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, poliţiştii au făcut verificări după apariţia în spaţiul public a unor imagini în care se observă cum o tânără care se deplasa pe un trotuar, din apropierea unui complex comercial din municipiul Botoşani este lovită de un tânăr, iar o altă persoană filmează acest gest.

“În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea celui care aplică lovitura, în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Răchiţi, precum şi a celui care realizează filmarea, în persoana unui tânăr de 18, din comuna Cristeşti. Cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei fiecare, pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială”, a transmis IPJ Botoşani.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală.

În filmare se putea observa cum tânăra este lovită cu palma peste fese în timp ce mergea pe stradă.

Contul pe reţeaua de socializare unde a fost publicat filmuleţul a fost dezactivat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Patrick André de Hillerin va fi depus marți la o capelă din Tulcea, iar miercuri va fi adus la Cimitirul Bellu Catolic. Când va avea loc înmormântarea
Gandul.ro
Patrick André de Hillerin va fi depus marți la o capelă din Tulcea, iar miercuri va fi adus la Cimitirul Bellu Catolic. Când va avea loc înmormântarea
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”