Acasă » Știri » Sport » Fotbal » Doliu în fotbal! Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului

Doliu în fotbal! Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului

De: Angie Voicu 04/03/2018 | 13:53
Doliu în fotbal! Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului

Veste șocantă din Italia! Davide Astori (31 de ani), căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului pe care echipa sa trebuia să-l joace pe terenul lui Udinese, în etapa a 27-a din Serie A TIM, anunță Digi Sport.Fundașul Fiorentinei a decedat noaptea trecută, în camera sa de hotel, cel mai probabil datorită unui stop cardiac, potrivit presei din Italia.

În cariera sa, Astori a mai jucat pentru Cagliari și Roma. Sâmbătă, înaintea meciului cu Udinese, jucătorul își prelungise contractul cu Fiorentina până în 2022. În această ediție din Serie A TIM, Astori a bifat 25 de partide în tricoul Fiorentinei (toate din postura de titular) și a marcat un gol, anul trecut, în victoria echipei sale cu Verona, scor 5-0.

„Fiorentina anunță dispariția căpitanului ei, Davide Astori. Având în vedere situația teribilă și delicată, dar mai ales pentru respectarea familiei lui, noi facem apel la sensibilitatea tuturor”, a fost mesajul italienilor, postat pe rețelele de socializare.

La ultimele analize medicale, doctorii l-au asigurat că totul este bine, scriu jurnaliștii din presa de peste hotare. Cauza morții exacte va fi stabilită în urma autopsiei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video