Ea este tânăra care va reprezenta România la Miss World 2017! Românca are forme perfecte

• Poze

Mihaela are 26 de ani şi a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare. Românca are 1.78 m înălţime şi dimensiuni de invidiat: 90-61-91. Printre pasiunile sale se numără dansul, sportul, limba latină, skydiving-ul, lectura şi înotul.

Visul ei cel mare este să câştige titlul Miss World 2017 şi datorită acestei notorietăţi să se poată lansa în industria cinematografică pentru a deveni regizor.

„Câştigarea titlul Miss World România şi aducerea coroanei Miss World în România a fost la propriu visul meu de când eram mică. Prima parte a visului mi s-a împlinit şi sper cu ajutorul lui Dumnezeu să îmi împlinesc visul 100% pe 18 noiembrie China! Sunt extrem de onorată să îmi reprezint frumoasă ţară pe scenă Miss World 2017 promiţând maramureşenilor mei şi tuturor românilor să îi fac mândri prin prestaţia mea şi rezultatele mele. Voi promova România şi turismul României, în faţă a sute de milioane de telespectatori din întreagă lume”, a declarat Mihaela, conform actualmm.ro.

Miss World 2017 va avea loc în acest an în Sanya – China, în perioada 20 octombrie – 18 noiembrie 2017. Finala se va desfăşura pe data de 18 noiembrie, iar marele premiu este în valoare de 100.000 de dolari.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
Gandul.ro
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta