El este preotul din Galaţi care a ucis un om cu maşina şi a fugit. Mama victimei, declaraţii năucitoare: “Băiatul meu era mort, avea capul spart, făcut praf”

• Știri
Sursa foto: adevarul.ro

În urma cercetărilor făcute, s-a stabilit că fostul preot avea o alcoolemie de 1,34 la mie – aceasta a fost măsurată la aproape două ore după accidentul teribil în urma căruia a murit Mircia Ifrim, un bărbat de 49 de ani.

„Băiatul meu era mort în mijlocul şoselei, avea capul spart, făcut praf.  Omul care a făcut accidentul , părintele, era fugit cu maşina. A fugit tocmai la Costache Negri. S-au dus poliţiştii şi copii mei după el, pe el nu l-au găsit, au găsit numai maşina. Preotul mai bea, de ce să nu beie? Venea atunci, seara, de la distracţie. Avusese aici, în sat, petrecere. Eu acum vreau să mi se facă dreptate şi să plătească în faţa legii pentru ce a făcut.”, a povestit Emilia Ifrim, mama victimei, pentru jurnaliştiid e la adevarul.ro.

Preotul care e acum după gratii pentru faptele comise are patru copii. Dănuţ Hohota este acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, fugă de la locul accidentului şi ucidere din culpă.

 

„Se urca beat la volan îmbrăcat în veşmintele sfinte, ca să nu-l oprească Poliţia. Toţi ştiau ce face.”, a povestit Ileana M., conform sursei citată mai sus.

Accidentul a avut loc duminică seară, pe raza comunei Schela din judeţul Galaţi. Oficialii de la Arhiepiscopia Dunării de Jos au anunţat printr-un comunicat că preotul a fost suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor. În plus,  Biserica va sprijini moral şi financiar familia îndoliată, potrivit adevarul.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!