EXCLUSIV | Ionica Cuclea, fosta soție a milionarului de la loto, acuze fără precedent, după ce tatăl i-a murit în spital: ”Îmi este frică, se practică asta!”

Publicat: 07/07/2021 | 15:42

Tatăl Ionicăi Cuclea, fosta soție a lui Cristian Constantin, milionarul de la loto din Călărași, murea pe un pat de spital, într-o sâmbătă de aprilie, de COVID. Imediat, fiica lui a semnalat nereguli, iar săpăturile ei s-au adâncit. Când a pus cap la cap informațiile, vorbind cu martorii tragediei, a făcut plângere penală. Doar că, spune ea, cazul se tergiversează. CANCAN.RO a relatat povestea tristă a femeii care-și caută dreptatea, iar acum vine cu noi amănunte, în exclusivitate.

Ionica Cuclea, fosta soție a celui care acum 14 ani dădea lovitura la loto, câștigând peste 10 milioane de euro, se luptă cu procurorul, polițiștii și personalul medical de la spitalul din Turnu Măgurele, pe care-l acuză de neglijență, pentru a demonstra că moartea tatălui ei putea fi evitată. Are martori care spun că multe nereguli au fost în acea zi fatidică pentru părintele ei, mai mult, Ionica a aflat că mai mulți pacienți ar fi murit în aceleași condiții.

Ionica Cuclea: ”Am reușit deshumarea, apoi autopsia! Presiunea e colosală!”

A cerut deshumarea tatălui ei și apoi autopsierea. După multe insistențe, care aproape au slăbit-o de puteri, s-a întâmplat! Doar că acum așteaptă rezultatele, cu frica, însă, că vor fi măsluite. ”Am reușit să facem deshumarea, apoi autopsia, dar după o presiune colosală. Nu știu însă cât de relevante vor fi rezultatele de la toxicologie. Am reușit să luăm și un expert. Am angajat eu un medic legist din București. Toxicolog foarte bun și care a participat la autopsie. Încă nu au venit rezultatele, le vor anunța, când vor fi gata, pe cale oficială.

Ionica Cuclea merge până-n pânzele albe pentru a afla ce s-a întâmplat în acea noapte când tatăl ei a murit

Eu i-am dat în judecată. Am depus acea plângere penală, urmând ca procurorul să ia o decizie, să analizeze… Dar abia mi-a audiat martorul, abia s-a făcut autopsia. Va urma procesul, dacă nu va clasa cazul. E o luptă încă între mine și procuror, între mine și polițiști, între mine și spital. E o luptă continuă. Îmi este frică să nu măsluiască rezultatele autopsiei, pentru că se practică asta. Se tergiversează cazul. Nu au fost audiate asistentele care au fost atunci cu tata, că au fost trei sau patru. A fost audiat un asistent care nu a avut legătură cu noartea tatei. El a venit miercuri, tata a murit vineri.

CITEȘTE ȘI: CUM AU AJUNS O ASISTENTĂ ȘI COPILUL EI ÎNTRE BOLNAVII DE COVID-19

Altceva, camerele video! Eu am cerut în plângere, și a făcut și avocatul din nou, să ni se dea probele video din respectiva zi, prin procuratură, că altfel nu se poate. Iar managerul spitalului i-a spus procurorului că sistemul video există, dar nu a fost funcțional la acea dată. Iar mie nu mi s-a spus asta. Au mușamalizat. Și nici cercetări nu au făcut, s-au mulțumit cu răspunsul că nu erau funcționale. Pe cameră s-ar fi văzut că toată noaptea nu s-a dus nimeni la el. E clar, procurorul tergiversează cazul, ceilalți vor să-l mușamalizeze. Asta e părerea mea. E o societate mică, așa se întâmplă acolo”, a dezvăluit Ionica Cuclea, pentru CANCAN.RO.

Ionica Cuclea: ”Avem șase plângeri penale!”

Femeia avea să se intereseze de soarta altor pacienți ai spitalului și a aflat că sunt, deocamdată, depuse șase plângeri penale, pe numele aceleiași echipe medicale. ”Avem șase plângeri penale!  Acest medic la care a murit tata, care l-a omorât pe tata, a mai omorât și o bătrânică în același fel. Bătrânica era singură în salon, au dat martorul afară și a intrat medicul. Iar la jumătate de oră s-a constatat decesul. Este plângere penală și aici. Nepoata bătrânei era și ea internată acolo, vă poate confirma.

NU RATA: FAMILIA UNEI PACIENTE CARE A MURIT ÎN SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA FACE ACUZAȚII GRAVE: ”ÎI ARUNCAU MÂNCAREA PE JOS”

Acum două săptămâni, un domn a fost închis cu cheia într-o rezervă de asta, camere de 2-3 paturi. Și i s-au administrat niște tratamente… A făcut blocaj renal, plus că a început să delireze. Speriat fiind că-l omoară, a sărit pe geam de la etajul al doilea, cu cerșaful. Eu tot am analizat aceste cazuri pentru că am nevoie la proces. Și am nevoie să adun cât mai mulți oameni să mă ajute pe mine. Omul acesta este internat la spitalul Sfântul Ioan, din Capitală, și pare că a rămas dependent de insulină pe viață, din cauza substanțelor administrate în spitalul din Turnu Măgurele. Am vorbit cu un medic, care spune că este într-o stare mai bună acum, dar încă delirează de la substanțele alea. Și va rămâne dependent de insulină.

Mai am o doamnă din Spania, Diana, al cărei tată a murit pe 26 decembrie. Indiciile noastre au fost că a murit pe mâna aceluiași doctor. În acea zi au murit cinci paienți, la fel. Ca pe tata, l-au luat de pe salon, l-au dus într-o rezervă, a rămas singur. Și pe la 5 a intrat medicul. Și l-a omorât. Medicul este unul venit din Craiova, odată cu directorul medical al spitalului, au venit în echipă, împreună cu câteva asistente. Se pare că au produs, de atunci, aceste grave probleme”, a povestit Ionica Cuclea.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult