Acasă » Știri » Familia unei paciente care a murit în Spitalul Județean Constanța face acuzații grave: ”Îi aruncau mâncarea pe jos”

Familia unei paciente care a murit în Spitalul Județean Constanța face acuzații grave: ”Îi aruncau mâncarea pe jos”

De: Alina Nistor 18/03/2021 | 14:13
Familia unei paciente care a murit în Spitalul Județean Constanța face acuzații grave: ”Îi aruncau mâncarea pe jos”

Familia unei paciente care a murit în Spitalul Județean Constanța face acuzații grave. Rudele femeii spun că aceasta a fost lăsată de izbeliște în salon, umilită și legată de pat.

O pacientă de 53 de ani, din Năvodari, a fost internată la Spitalul Județean din Constanța, după un atac vascular cerebral. Ulterior, potrivit familiei, aceasta ar fi contractat și noul coronavirus în unitatea spitalicească.

Paula Tudor a murit în spital, la două săptămâni după internare. Rudele femeii au depus plângeri la Poliţie, Parchet, DSP şi Colegiul Medicilor. Potrivit familiei, infirmierele nu i-au adus nici măcar apă acesteia, stătea neschimbată cu zilele și prezenta urme de violenţă, echimoze pe faţă, pe mâini şi pe picioare, dar şi urme de legare la mâini.

„Cum îşi permite să-mi arunce cu mâncarea de pe jos pentru că, știi ce a deranjat-o? Că ai sunat tu, mamă, şi le-ai spus să-mi aducă apă. Mi-ardea sufletul şi eu strigam de 4-5 ore că vreau apă”, i-ar fi spus femeia fiicei sale la telefon.

Managerul susține că nu șrie despre faptul că femeia ar fi fost legată de pat, dar în unele cazuri este o soluție bună pentru pacienți.

„Decât să se defenestreze, să sară pe geam cineva, cum am mai avut, din păcate, cazuri, cred că este mai bine să o contenţionezi contrar voinţei”, a declarat Tiberiu Tofolean.

Potrivit anchetei DSP Constanța, din punct de vedere medical, tratamentul administrat a fost unul corect. Celelalte instituții anchetează cazul în continuare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video