Facebook a lansat o nouă aplicație de mesagerie pentru cupluri! Ce aduce nou și care sunt avantajele

Autor: A. D.
Publicat: 08/04/2020 | 18:31
Facebook a lansat o nouă aplicație de mesagerie pentru cupluri! Ce aduce nou și care sunt avantajele

Facebook a lansat o aplicaţie dedicată special cuplurilor, denumită „Tuned”, care îi ajută pe cei îndrăgostiți să păstreze toate amintirile din relația lor, în mediul online.

Noua aplicație le permite utilizatorilor să converseze, să partajeze fotografii şi fişiere muzicale, dar şi să beneficieze de o cronologie a unor amintiri comune, informează Reuters. (CITEȘTE ȘI: SCHIMBĂRI MAJORE PENTRU APLICAȚIA WHATSAPP DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS! CE RESTRICȚII VOR FI IMPUSE)

Potrivit site-ului The Information, noua aplicaţie „Tuned” a fost creată de o echipă de informaticieni din cadrul companiei Facebook, denumită New Product Experimentation (NPE), care are misiunea de a dezvolta produse noi pentru reţelele de socializare. (VEZI ȘI: NETFLIX, NOI MĂSURI DE SECURITATE! BLOCHEAZĂ ACCESUL COPIILOR LA ANUMITE FILME NECORESPUNZĂTOARE VÂRSTEI)

Astfel, a luat naștere aplicaţia „Tuned” care reprezintă „un spaţiu privat în care tu şi partenerul tău de viaţă puteţi să fiţi doar voi înşivă”.

Momentan, aplicaţia este disponibilă doar în magazinul virtual al grupului Apple – App Store – pentru utilizatori din Statele Unite şi Canada, potrivit BBC.

„Tuned” câștigă ușor, ușor popularitate, în prezent ocupă locul 872 în Statele Unite şi locul 550 în Canada în topul descărcărilor online dedicate reţelelor de socializare, potrivit platformei Sensor Tower. Aceasta o să fie în curând disponibilă și publicului larg.

Citește și...