Fiica lui GIGI BECALI, un exemplu pentru ceilalţi copii de vedete de la noi! Ce medie avea la BAC

• Poze

Totuşi, în urmă cu doi ani de zile, fiica lui Gigi Becali era un adevărat exemplu pentru toată lumea. Asta deoarece Alexandra Becali a avut, în 2015, media 9,43 la Bacalaureat. Aceasta a fost absolventă a Colegiului I.L. Caragiale din Capitală, pe secţie Filologie. La Limba şi Literatura Română a avut nota 9,15, la Istorie a luat 10, iar la Geografie 9,15.

„Este o notă foarte bună cu care mă mândresc. Fetele mele trebuie să fie un exemplu pentru ceilalţi copii, pentru că dacă eu vorbesc despre moralitate, de familie, despre credinţă şi despre educaţie, atunci trebuie să demonstrez eu întâi că în familia mea esxistă acest lucru, educaţie şi credinţă“, spunea Gigi Becali atunci când afla notele fiicei sale.

„Eu nu am avu emoţii, pentru că le cunosc pe fetele mele, le ştiu. Ea a avut mari emoţii, învăţa chiar şi noaptea. La mine mai mult mama lor se ocupă de fete şi de şcoala lor. Eu  le cer doar atât: duminica la Sfânta biserică la liturghie, pentru că după aceea Hristos le păzeşte, Hristos le dă minte bună, Hristos le linişteşte, Hristos le învaţă ce să citească, unde să citească să ia 9,43“, mai adăuga Gigi Becali.

„Au de toate, nu cred că mai au nevoie de nimic. Avem nevoie numai de sănătate şi de mântuire. Iar mai mult decât au nici nu mai au nevoie, pentru că mai bine ne rugăm pentru ceilalţi copii ca să dea Dumnezeu bine în ţara asta, să aibă şi ceilalţi copii“, mai povestea latifundiarul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!