Fostul ”iepuraș” Playboy i-a deschis (încă) un proces lui Brigitte. Se reaprinde războiul dintre fosta și actuala lui Florin Pastramă!

Publicat: 01/11/2021 | 23:40

Florin Pastramă traversează una dintre cele mai tensionate perioade din viață. „Fosta” și „actuala” au reaprins “războiul”! Sexoasa Raluca Podea o cheamă, din nou, în fața instanței pe Brigitte Pastramă. Motivul este reprezentat, și de această dată, de afirmațiile făcute de soția lui Florin Pastramă. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detalii.

Brigitte Pastramă pare să atragă controversele mai ceva ca un magnet! Pe lângă problemele din cuplu, despre care tot s-a vorbit în ultima perioadă, mai nou, fosta doamnă Năstase pare că a “reaprins” conflictul cu fosta iubită a actualului ei soț.

Ce ar fi deranjat-o pe Raluca Podea

Potrivit surselor noastre, în urmă cu doar câteva săptămâni, sexoasa Raluca Podea a înregistrat o acțiune în instanță, pe rolul Tribunalului București, care are ca obiect acțiune în răspundere delictuală. Din câte se pare, fostul „iepuraș” Playboy s-ar fi considerat deranjată de unele afirmații pe care Brigitte le-ar fi făcut la adresa ei.

Raluca Podea o dă în judecată pe Brigitte / Sursă foto: Instagram.com

Astfel că Raluca Podea ar fi considerat oportun să răspundă cu aceeași monedă și s-a adresat instanței de judecată. Cu siguranță, cea mai recentă dispută de pe scena mondenă nu o să se termine cu una, cu două. Prin urmare, CANCAN.RO promite să vă țină la curent cu toate noutățile din această „telenovelă”.

(CITEȘTE ȘI: CEARTĂ DE ZILE MARI ÎN CUPLUL BRIGITTE ȘI FLORIN PASTRAMĂ)

Raluca Podea și Brigitte, război fără sfârșit!

Raluca Podea și Brigitte par că nu reușesc să ajungă la un numitor comun, iar de fiecare dată când se întâlnesc ies scântei. Asta s-a întâmplat și în cadrul emisiunii lui Dan Capatos, unde cele două au avut un schimb de replici acid, totul culminând cu plecarea lui Brigitte Pastramă din platoul emisiunii. Ca de fiecare dată, Brigitte și Raluca Podea și-au aruncat acuzații grave, iar spiritele s-au încins imediat. Cea care a ieșit la atac a fost doamna Pastramă.

„M-a deranjat că mințea! Am primit mesajul ăla și am primit și un mesaj vocal. (…) «Îmi vreau banii, că, dacă nu, te distrug». Asta este deja faptă penală. Mai am și mesajul vocal. (…) Să zică «Doamne ajută» și să-mi aprindă o lumânare că n-am fost la Poliție. M-ai hărțuit și să nu mai vorbești pe subiectul meu, femeie. Vii tu să te dai mare victimă, potolește-te că plângerea penală se poate pune cinci ani de acum încolo!„, a spus Brigitte, la vremea respectivă.

(VEZI ȘI: BRIGITTE ȘI ILIE NĂSTASE AU DAT NAS ÎN NAS, IAR CANCAN.RO ARE DOVADA)

Raluca Podea, infectată cu noul coronavirus

Tot mai multe vedete s-au îmbolnăvit de COVID-19 în ultima perioadă. Printre ele se numără și Raluca Podea. Simptomele au speriat-o îngrozitor, iar în urma experienței a rămas cu sechele. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fosta logodnică a lui Florin Pastramă a vorbit despre zilele infernale pe care le-a trăit.

„Primele simptome au început dintr-o dată, în urmă cu 17 zile, conduceam și am început să mă simt rău. Am avut amețeli, am început să transpir. Am avut o senzație foarte ciudată pe care nu am mai întâlnit-o. După ce am ajuns acasă mi-am făcut două teste, rezultatele au fost negative, dar în seara respectivă am început să fac febră, frisoane și m-a pus la pat.

De duminică şi până miercuri am stat în casă și m-am simțit din ce în ce mai rău, până am ajuns la spital. Eram ca un zombie, pur și simplu eram ca o legumă, care nu putea face nimic”, ne-a spus, nu demult, Raluca Podea.

(NU RATA: RALUCA PODEA FACE CONFESIUNI ȘOCANTE DESPRE EXPERIENȚA COVID-19)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com