FOTO / O cântăreaţă, sub zodia morţii: „A murit mai întâi nepoata, apoi fiica şi soţul”. I-a apărut în casă chipul Mântuitorului, iar ea e suspectă de cancer

Publicat: 20/10/2017 | 17:58

O artistă de muzică populară din judeţul Gorj a ajuns la capătul puterilor din cauza tragediilor care s-au abătut asupra familiei sale. În mai puţin de doi ani, cântăreaţa şi-a pierdut una dintre nepoate, fiica şi soţul. În cadrul unui interviu emoţionant, vedeta a povestit cum după un vis pe un dulap din casă a apărut chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

În vârstă de 63 de ani, Mariana Piţigoi e suspectă de cancer, dar medicii încă îi fac analize.

„Nepoţica de un an, propria fiică, şi apoi tatăl copiilor mei. Deci într-un an şi jumătate au plecat. (…). La 15 ani, tatăl meu a murit. (…). Suspectă de cancer, eu, acum, cu acest tratament, trebuie să mă odihnesc. În cei cinci ani de suferinţă, mi s-a arătat în vis, nu m-a părăsit. (…). Aceste costume sunt de peste 100 de ani. Da, acestea sunt costume de mireasă aşa cum se îmbrăcau odinioară. Au peste 150 de ani. (…). Rup din sufletul meu, pentru că ele fac parte din mine.”, a povestit Mariana Piţigoi în cadrul emisiunii „Acces Direct”.

Denisa, nepoata Marianei Piţigoi, a murit în noiembrie 2011. Adolescenta avea aproape 17 ani şi a făcut infarct în somn, după care a murit.

“Avea probleme de la un vaccin, pe care l-a făcut la vârsta de un an. (…). Nu a mai putut mânca, nu a mai putut zâmbi şi s-a dus şi ea. (…). Viaţa mea e o poveste cu multe, multe tragedii. (…). Fiica mea şi-a găsit fata moartă în pat”, a mai spus artista de muzică populară.

După ce i-a murit nepoata, Mariana Piţigoi a suferit un preinfarct. La câteva luni de la moartea Denisei, mama adolescentei a murit. Artista a spus că fata sa a murit de inimă rea. Ultimul a murit soţul cântăreţei, care avea 56 de ani.

 

 

Citește și...