Gigi Becali și Florin Talpan, război total. „Sunt urmărit și amenințat cu moartea!” / „E nebun de legat!” Ce s-a întâmplat cu mașina juristului de la CSA Steaua

Gigi Becali și Florin Talpan

Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, se teme pentru viața lui, mai ales după ce, în cursul zilei de luni, a sesizat disparația prezoanelor de la mașină, chiar în timp ce se afla la volan. Oficialul CSA-ului susține că sunt persoane care-i doreasc răul, neuitând scandalul fără sfârșit în care se află cu Gigi Becali. Aflați, în continuare, care a fost reacția latifundiarului din Pipera.

Florin Talpan este panicat după ce a fost atacat verbal de Gigi Becali și Dumitru Dragomir, în timp ce alte persoane ar fi început să-l amenințe cu moartea. Juristul CSA Steaua este ferm convins că patronul FCSB-ului și fostul șef al LPF nu ar fi deloc străini de situația în care a ajuns, aceea de a se teme pentru propria viață.

„Mă simt în pericol. Mi-au spart luneta, geamurile la mașină de nu știu câte ori. Nu se poate așa ceva. Eu nu mai folosesc mașina personală decât foarte rar din această cauză. Familia mea reacționează cu mare teamă și cu frică, nu este posibil să se întâmple lucrul acesta. Am ajuns în România să fim amenințați că ne facem treaba? Să ne fie frică să mergem pe stradă? Mă atacă domnul Dragomir, domnul Becali şi au început să mă ameninţe cu moartea fel de fel de persoane. Sunt urmărit şi m-au ameninţat cu moartea. Totul din cauza lui Gigi Becali şi a domnului Dragomir”, a spus Florin Talpan.

(NU RATA: CUM S-A “BĂTUT” GIGI BECALI CU ANAF-UL PENTRU O DATORIE DE 350.000 DE EURO. MAGISTRAȚII AU DECIS CĂ…)

Scandal fără precedent între Gigi Becali și Florin Talpan. „Omul ăsta nu are ce căuta în instituțiile statului”

Gigi Becali nu a rămas dator și i-a oferit o replică pe măsură lui Florin Talpan, amuzându-se, totodată, copios pe seama spuselor juristului de la CSA Steaua. Nu s-a ferit să-l numească pe acesta „nebun de legat”.

„Acuma, noi râdem, dar trebuie să și plângem, pentru că omul ăsta reprezinta MApN, e juristul MApN. Uite ce a făcut el. Mi-a făcut el nu știu ce plângere și CAB a zis să îi dau 30.000 de euro. El a executat, eu am făcut apel la ICCJ și ICCJ a zis că trebuie să dau numai 5.000. Și după aia el a executat și aia 5.000, în loc să dea înapoi 25.000.

Și mi-a luat încă 5.000. Lasă asta, că eu l-am dat în judecată ca să scap de el. N-am terminat cu procesele, mai dureaza vreo 4-5 ani. Asta cu eliminatul nu are rost nici să vorbim, nici nu mă duc la miliție. Sunt 20 de milioane de oameni, pai dăcă dau ăștia mâine drumul la toți nebunii de la balamuc și toți îmi fac câte o plângere la parchet, eu mă duc să pierd vremea?

El nu e nebun, e chiar de legat. El o să facă încă un proces acum, că l-am calomniat la Ciutacu în emisiune și cineva i-a spart vreun geam sau a luat vreun drog, că s-a supărat prea tare. De nu te-o da și pe tine în judecată, că de ce m-ai sunat pe mine.

Să vă zic ceva, să râdeți. A fost cineva la casa lui din Botoșani. El are casă cu etaj, dar nu are scară, să urci la etaj pe dinăuntru. Are scară-scară, de lemn, pe afară, are gaură prin tavan.

Acum trebuie să fac încă un proces, că am unu de executare pe 25.000, dar acum îmi mai trebuie un proces pentru ceilalți 5.000. Eu am un cont unde bag bani și plătesc numai de acolo. Și am băgat 100.000 și când să plătesc, mi-a zis banca faptul că mi-a blocat Talpan contul. Și eu zic ‘cum, domne, ca el are sa-mi dea 25.000’. Și cică nu, că eu am să-i dau 5.000.

Râdem, dar omul ăsta nu are ce căuta în instituțiile statului, că ne batem joc de statul asta„, a spus Gigi Becali la România TV.

Gigi Becali/ Sursă Foto: Cancan.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare