Gina Pistol, la momentul adevărului: ”Am învățat să mă accept și să fac pace cu mine!” Fotografia făcută recent pe care le-a arătat-o fanilor

Gina Pistol se acceptă așa cum este. Nu face sacrificii, ci duce o viață echilibrată. A scăpat de kilogramele în plus după ce acum două luni a născut.

Ultima fotografie o înfățișează pe iubita lui Smiley naturală, fără pic de retuș. ”De-a lungul timpului, corpul nostru trece prin tot felul de schimbări. Cu toate ne dorim perfecțiunea, acea perfecțiune pe care o vedem în online, pe sticla sau prin reviste. De foarte multe ori, am pus presiune pe mine și pe corpul meu, mai ales pentru că sunt persoană publică. Cu trecerea anilor, însă, am învățat să mă accept și să fac “pace” cu mine. Evident că toate ne dorim să fim frumoase și susțin cu desăvârșire munca pentru o versiune mai bună a noastră, însă, totul prin răbdare și acceptare”, scris Gina Pistol. (CITEȘTE ȘI: GINA PISTOL, FOTOGRAFIA CARE A ”TOPIT” INTERNETUL: ”CUM POT FI MĂMICILE ATÂT DE FRUMOASE?”)

Gina Pistol, la momentul adevărului: ”Am învățat să mă accept și să fac pace cu mine!”

Tot ea a amintit, apoi, că a trecut printr-o perioadă în care kilogramele s-au pus bine pe ea, dar a continuat să fie naturală. ”Am trecut prin sarcină, perioadă în care nu m-am blamat niciodată pentru vreun kg în plus (și am avut destule ). Dar cum aș putea face asta, când acest corp mi-a oferit cea mai mare minune a vieții? Este un templu, care a oferit dragoste și protecție timp de 9 luni copilei mele, iar acum, nu-mi mai rămâne decât să-i ofer ofrande.

NU RATA: CUM O ALINTĂ GINA PISTOL PE MICUȚA JOSEPHINE. ”PORECLA” AMUZANTĂ PE CARE I-A PUS-O VEDETA

Echilibrul cu tine însăți contează cel mai mult, așa că ai grijă de tine, de sufletul și de corpul tău.

…și nu uita că ești UNICĂ! P.S. Pozele din această campanie sunt neretușate”, a scris Gina Pistol.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!