Hagi: „Meritul este al echipei, jucătorilor și antrenorilor!”

Hagi: „Meritul este al echipei, jucătorilor și antrenorilor!”
Gică Hagi și-a condus echipa din tribună la prima victorie din acest sezon obținută de Viitorul pe teren propriu în runda a III-a cu FC Voluntari.

Rgele a declarat că meritul pentru această victorie nu-I aparține.

„Eu sunt managerul, antrenorul principal a fost pe bancă, a dus echipa la victorie. Meritul este al echipei, al jucătorilor, al antrenorilor. A fost o surpriză pentru mine, pentru că înainte de meci n-am ştiut… mi s-a zis că n-am voie la vestiar, eu n-am ştiut. A fost un şoc peste care echipa a trecut.  Ritmul a fost destul de lent, dar am fost concentraţi, cu răbdare, am circulat mingea, cât am putut s-o facem […] Important este că ne-am căpătat încrederea. Şi Drăguş, şi Ciobanu au jucat bine. Drăguş e… mă bucur foarte mult că tot ce zice se împlineşte. Mă bucur pentru el. Probabil că pentru el a fost un şoc că n-a fost în primul ”11”, dar i-am zis că mă bazez pe el în repriza a doua. Este un jucător de ’99, care a jucat multe meciuri şi la antrenamente nu l-am simţit aşa proaspăt. Dar a intrat în repriza a doua şi a făcut-o foarte bine”, a declarat Gică Hagi.

Cu Gică Hagi în tribună, Regele fiind suspendat, Viitorul a câștigat cu 2-0 (0-0) duelul cu FC Voluntari. Vână a deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri obținută de Ianis Hagi în minutul 68, mingea trimisă de căpitanul Viitorului fiind oprită cu mâna în supreafeța de pedepasă de Zgrablic.

Intrat pe teren în partea secundă, Denis Drăguș, noua senzație a Viitorului, a stabilit scorul final în minutul 79 cu un șut din afara careului. Cu victoria obținută la Ovidiu contra Voluntariului, Viitorul acumulează patru puncte în clasament, în timp ce ilfovenii răman fără victorie în acest sezon și cu un singur punct în trei meciuri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!