Horoscop 28 martie 2021. Lună Plină în zodia Balanță

Publicat: 28/03/2021 | 05:00
Horoscop 28 martie 2021. Lună Plină în zodia Balanță

Horoscopul zilei de 28 martie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii Balanță au parte de formarea aspectului de Lună Plină în semnul lor, un fenomen astrologic de amploare și cu impact major, atât asupra lor, cât și asupra celorlalte semne zodiacale.

Luna Plină din Balanță este prima lunație de acest gen din Noul An astrologic, care a debutat odată cu intrarea Soarelui în zodia Berbec. Este denumită și Luna Roz, grație culorii sale și se poate vedea pe cer mult mai strălucitoare decât de obicei pentru că este și mai aproape de pământ. Va impacta în mod direct persoanele născute (sau care au ascendent sau alte planete importante în astrograma natală) în zodiile Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, în special în prima jumătate a perioadei semnului.

Luna Plină vine în general să încheie o etapă din viața noastră pentru a ne ajuta să evoluăm, iar atunci când se petrece în zodia Balanță vorbește despre o etapă în relațiile cu ceilalți, fie că sunt profesionale, fie sentimentale, familiale. Această Lună Plină, prin aspectele benefice pe care le face, poate aduce multe conștientizări vizavi de iubire și poate stimula schimbarea, renașterea, dar și încheierea, depinde foarte mult de situația în care ne aflăm.

Luna Plină se petrece cu Luna în Balanță în opoziție cu Soarele din Berbec, acolo unde astrul face o remarcabilă conjuncție cu Venus, planeta iubirii și guvernatoarea acestei lunații, și cu Chiron, Vindecătorul astrologiei. Acest context ne ajută să descoperim ceea ce trebuie vindecat în noi, din punct de vedere sentimental (și financiar), pentru a ne vindeca relația cu ceilalți. Ne arată vulnerabilitățile noastre în raport cu ceilalți, rănile pe care le avem de vindecat, dacă ne dorim să ne îmbunătățim relațiile. Trebuie, înainte de toate, să ne iubim pe noi înșine pentru a-i iubi pe ceilalți.

Luna Plină din Balanță ne cere să găsim echilibrul între noi și ceilalți, indiferent cine sunt acei ceilalți, însă dat fiind că este Venus împlicată, acum ne cere echilibrul în relațiile de iubire, în cuplu, în căsătorii. Luna Plină, suplimentar în harta momentului, activează axa iubirii. Trebuie să analizăm cum primim iubirea și cum o oferim și să găsim și aici un echilibru. Oferim prea mult sau prea puțin? Apoi, astrograma momentului are ca ascendent Scorpionul, ceea ce arată posibilitatea de regenerare, deci sunt relații care, dacă înțeleg mesajul Universului, pot reînvia, se pot transforma.

Marte, guvernatorul ascendentului, se află în Gemeni, în sectorul sexualității, iar din această poziție, în conjuncție cu Nodul Nord, sensul evoluției, ne cere să comunicăm, direct și sincer. O ceartă agresivă acum, poate aduce o încheiere definitivă, însă comunicarea poate fi cheia care rezolvă orice problemă sentimentală. Și ne mai cere ceva. Ne cere să vorbim despre relația sexuală, despre cât de bună sau nu este viața intimă. Pasiunea din dormitor poate readuce la viață cupluri. Aventurile și relațiile extraconjugale, ascunse, secrete se pot încheia acum, dacă nu sunt oficializate, dat fiind că avem un Saturn (moralitatea) implicat în Luna Plină din Balanță. Tot Saturn este cel care ne cere răbdare și ne oferă înțelepciune în luarea celor mai bune decizii acum. Țineți cont că Marte conjunct Nodul Nord poate creea o nouă karmă în această perioadă, deci aveți grijă cum acționați și ce decizii luați.

Pe de altă parte, Luna Plină în Balanță se află în inconjuncție cu planeta neprevăzutului, Uranus din zodia Taur, deci nu vor lipsi surprizele, mai exact adevărul va ieși la suprafață și ne va ajuta să facem această echilibrare de care vorbește lunația. Este vorba de Voința Divină care va interveni acum și căreia nu i ne vom putea opune, de aceea putem resimți zilele acestea mai multă instabilitate, dar și nevoia de a ne elibera de ceea ce nu este în acord cu noi și dorințele noastre. Pentru unii nativi, această Lună Plină poate încheia ceva ce au deschis la Luna Nouă din Balanță, din octombrie 2020.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Cei născuți sub semnul Berbecului au parte de Luna Plină din Balanță chiar în sectorul relațiilor, ei fiind în mod direct vizați să-și analizeze rănile sentimentale, vulnerabilitățile pentru a-și putea îmbunătăți relația. Fie că este vorba de relația de cuplu, fie că este vorba de relațiile profesionale, nativii au acum șansa să ia o decizie: împreună (dar altfel) sau separat. Este foarte important pentru ei să nu se mai lase răniți de partener, iar dacă există astfel de contexte, acestea trebuie încheiate, mai ales că pe 12 aprilie se va petrece o Lună Nouă în zodia lor care va aduce noi oportunități în viața nativilor. Marte, guvernatorul lor, este implicat în opoziție cu karma, deci o relație karmică se poate încheia acum sau poate evolua la un alt nivel.

Horoscop Taur

Nativii Taur pot culege roadele unor proiecte profesionale, mai ales proiecte, activități demarate în octombrie anul trecut. Este o perioadă care poate aduce schimbări majore în rutina și stilul de viață al nativilor, în urma conștientizării unor probleme de sănătate sau derapaje, dureri, situații inconfortabile în care se află. Relațiile cu colegii se pot îmbunătăți, iar unii Tauri pot schimba locul de muncă. Cum Venus este guvernatoarea lor, ceva din trecut se revelează acum și se cere vindecat pentru a-și îmbunătăți viața.

Horoscop Gemeni

Luna Plină se petrece chiar în sectorul iubirii, iar pentru Gemeni marchează un moment important în viața sentimentală, dar și în relația cu copiii și timpul liber, hobby-urile și activitățile distractive. Nu este exclus ca în unele cazuri, acele aventuri, relații mai puțin solide să se încheie și chiar prin aflarea unor secrete, unor dedesubturi. Pe de altă parte, o situație care vizează copiii se poate rezolva favorabil. Cei singuri pot conștientiza care este motivul situației lor și se pot vindeca, iar vindecarea ar trebui să vină prin felul în care acceptă să primească iubirea. Cu alte cuvinte, ar trebui să învețe să se lase iubiți.

Horoscop Rac

Cei născuți în zodia Rac trebuie să echilibreze o situație de familie sau legată de părinți, bunuri de patrimoniu. În unele cazuri, nemulțumirile profesionale sunt cele care stau la baza dezechilibrării vieții de familie, în alte cazuri este vorba de o autoritate exagerată care trebuie vindecată. Nativii au nevoie mai mult ca niciodată de stabilitate emoțională, iar această Lună Plină îi poate ajuta să vadă care este cauza dezechilibrului în cămin. Sunt secrete din trecut care pot ieși la suprafață acum.

Horoscop Leu

Leii pot primi mesaje, informații și vești importante care să le schimbe o traiectorie sau poate au parte de un dialog răscolitor, dar cu rol de vindecare, de conștientizare. Poate fi vorba de depășirea unor frici legate de străinătate, iar în alte cazuri poate fi vorba de reapropierea față de un partener care se află la distanță. Această distanță nu trebuie să fie neapărat fizică, ci poate fi vorba și de o distanță impusă de convingeri, mentalități și credințe diferite, de principii de viață diferite. Cum Soarele le este guvernator și se află în opoziție cu Luna, sunt și conștientizări de care au parte și care pot ajuta în reformularea modului în care comunică cu ceilalți. Un astfel de dezechilibru relațional poate fi îmbunătățit acum.

Horoscop Fecioară

Luna Plină se formează în sectorul financiar, iar pentru unii nativi Fecioară acest context poate aduce culegerea unor roade materiale ale unui proiect, situații pe care au demarat-o n toamna anului trecut. Pentru alții poate fi vorba de valorificarea unor talente, de aducerea acestora la apogeu. Fricile financiare, teama de a pierde ceva sau pe cineva, frica de sărăcie, de abandon sunt teme care se cer vindecate acum pentru ca nativii să ajungă la îmbogățire, fie fizică, fie spirituală. Este momentul să aibă mai multă încredere în forțele proprii, în talentele și abilitățile lor, momentul să renunțe la dependențele de ceilalți.

Horoscop Balanță

Luna Plină se petrece chiar în zodia Balanță, prin urmare cel mai puternic o vor resimți acești nativi, care vor avea ocazia să pună punct unui capitol de viață care nu-i mai reprezintă. Este posibil să vadă mult mai clar care sunt vulnerabilitățile lor în raport cu ceilalți și să le vindece, chiar dacă asta poate însemna pentru unii încheierea unei relații. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le cere să se odihnească mai mult pentru că Luna Plină este în general un moment intens și poate provoca neliniști, emoții mai intense și chiar insomnii.

Horoscop Scorpion

Cei născuți în semnul Scorpion au ocazia odată cu această Lună Plină să încheie un context ce vizează trecutul, în special fiind vorba de o relație sentimentală care i-a dezamăgit, de o relație toxică. Pot vedea acum ceea ce le face rău în viață, ce sentimente și emoții, ce gânduri și vicii și le pot pune punct. Este un moment care poate aduce vindecare sentimentală și desprindere de trecut. Atenție, totodată, pentru că nu este exclus ca secrete să iasă la suprafață, posibil chiar relații ascunse. Se cere mai multă atenție și la sănătate, la odihnă și stil de viață.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii au ocazia să vadă care sunt vulnerabilitățile și dezechilibrele sentimentale, acele răni sentimentale care-i împiedică să primească iubirea. În alte cazuri este vorba de situații care vizează un copil, o relație cu copiii sau raportarea la statutul de părinte. Este un moment care poate conduce o relație de prietenie către una de iubire sau invers. Este important ca nativii să-și evalueze anturajul, să vadă cu cine merg mai departe și cu cine nu, cui merită să-i acorde încrederea. Nu este exclus să vadă că unele planuri și proiecte necesită schimbări pentru a funcționa sau, din contră, pot culege roadele unora, mai ales dacă au fost demarate în toamna anului trecut.

Horoscop Capricorn

Luna Plină se petrece în sectorul carierei și pentru Capricorni poate fi finalul unei etape profesionale, aspect care poate însemna o avansare, o nouă funcție sau poate chiar o nouă direcție profesională. Nativii culeg roadele muncii lor din ultima jumătate de an. Pe de altă parte, o relație cu o autoritate, cu un superior sau partener de afaceri se poate încheia. Este nevoie ca nativii să gpăsească echilibrul între carieră și familie pentru ca lucrurile să funcționeze în viața lor. Horoscopul zilei de 28 martie le cere să evite tensiunile cu superiorii, fie că sunt șefi, fie părinți și să aibă grijă la imaginea pe care o afișează celorlalți.

Horoscop Vărsător

Nativii Vărsător pot culege roadele unui proces, unei călătorii, unui context ce vizează străinătatea sau pot obține o diplomă, pot trece la un alt nivel spiritual sau la un alt nivel în dezvoltarea personală/profesională. O relație aflată la distanță se poate încheia sau consolida. Cea mai mare nevoie acum a nativilor este să-și pună ordine în gânduri, crezuri, credințe și principii de viață. Relația cu spiritualitatea devine importantă.

Horoscop Pești

Peștilor această Lună Plină le activează sectorul financiar și al sexualității. Nativii pot încheia o relație secretă, ascunsă, o obsesie, o relație de dependență față de cineva, chiar fie vorba și de o dependență față de o persoană din trecutul lor, un fost partener de viață. Pe de altă parte, este momentul culegerii unor roade financiare, în special obținute din munca alături de alții sau din investiții, din moșteniri, din dobânzi sau economii. Nu este vorba de salariu, însă este un moment bun să vadă care sunt cele mai mari temeri financiare care nu-i lasă să evolueze sau să se desprindă de ceva, de cineva. Își pot conștientiza talentele acum, abilitățile și pot învinge teama de a și le monetiza.