Hotărâre importantă pentru români. Ce se va întâmpla cu rețetele medicale după 15 mai

Hotărâre importantă pentru români. Ce se va întâmpla cu rețetele medicale după 15 mai

Adela Cojan, președintele CNAS, a declarat că eliberarea rețetelor în format electronic și consultațiile telefonice de va desfășura normal în următoarea perioadă.

Decizia a fost luată în cadrul unei ședinte de guvern care a avut loc în vineri, 9 mai și comentată de Adela Cojan pentru DCNews.

„S-a aprobat iniţiativa Casei Naţionale de modificare a Hotărârii de Guvern 252, prin care în această perioadă, numită perioadă sau stare de alertă, noi prelungim valabilitatea actelor care au reglementat situaţia de urgenţă, prin urmare atât consultaţiile telefonice, cât şi eliberarea reţetelor în format electronic se păstrează în perioada următoare”, a spus ea.

Se dau și rețete la distanță

Mai mult, președinta CSAS a explicat că actele legislative care au reglementat actele de urgenţă şi, mai nou, situaţia de alertă „permit eliberarea reţetelor la distanţă atât de către medicii de familie, care nu mai au restricţia asupra eliberării reţetelor, cât şi pentru medicii din ambulatoriu”.

„Este extrem de important pentru noi să introducem acest segment de activitate medicală, deoarece ne reduce mult costurile, scad listele de aşteptare şi ne ajută, deci să creştem calitatea actului medical, asigurăm continuitatea actului medical, iar pentru spitale, pentru ceea ce înseamnă telemonitorizarea funcţiilor vitale post-intervenţiile chirurgicale, ne ajută să scădem reinternările şi, nu în ultimul rând, durata medie de spitalizare”, a mai declarat Adela Cojan.

În contextul pandemiei de coronavirus, România va ieși oficial din starea de urgență pe 15 mai, însă va intra în stare de alertă iar mai multe restricții în ceea ce privește distanțarea socială în scopul prevenirii răspândirii coronavirusului vor rămâne valabile.

Imagine de Ondrej Janovec de la Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...