Prințul Harry și Meghan Markle au făcut multe sacrificii pentru a avea o căsnicie fericită, însă surse din anturajul lor mărturisesc că eforturile lor sunt în zadar. În ultima vreme au apărut tot mai multe speculații cu privire la divorțul dintre cei doi. Ducele și ducesa de Sussex au ajuns să petreacă mai mult timp separat decât împreună, dar fiecare dintre ei speră că într-un final, vor trece cu bine peste această perioadă.
Povestea de dragoste dintre Harry și ducesa de Sussex a început în anul 2016. Prințul a fost cucerit de actrița americană, iar doi ani mai târziu, în 2018, o ducea în fața altarului. Ceremonia a fost urmărită de milioane de oameni. Aceștia au împreună doi copii Archie (4 ani) și Lilibet (2 ani). Deși pozau în cuplul perfect, situația a început să se degradeze între cei doi, după ce s-au mutat în California în martie 2020, departe de Familia Regală.
„Încearcă să-și dea seama ce i-a lovit. Harry nu se încadrează în lumea lui Meghan”, a declarat o sursă pentru presa, adăugând că Prințul speră să se regăsească pe sine.
Cu toate acestea, o persoană apropiată de cei doi susține pentru Page Six că orice speculație despre o despărțire este neadevărată: „Nu este adevărat, este literalmente inventat”.
Potrivit unor informații, Harry, în vârstă de 38 de ani, face planuri și vrea să meargă singur în Africa pentru un nou documentar Netflix. Sursa a adăugat că ducii de Sussex au probleme financiare după ce au renunțat la îndatoririle regale și nu știu ce să mai facă pentru a-și finanța stilul de viață generos.
„Acest stres, împreună cu problemele lor emoționale, probabil a făcut din viața lor un iad”, a spus persoana din anturajul lor.
„Sperăm că timpul petrecut pe diferite continente îi va ajuta să găsească tot ce au nevoie pentru a merge mai departe”, a adăugat aceasta.
Între timp, un informator anonim a mărturisit pentru Deuxmoi că cei doi și-au vândut conacul din Montecito” și că Harry „locuiește în alt loc”.
Problemele ar fi devenit tot mai apăsătoare după ce Meghan și Harry ar fi pierdut contractual de 20 de milioane de dolari cu Spotify. Astfel, podcastul Arhetypes nu a mai ajuns la al doilea sezon. La acea vreme, s-a spus că ducii de Sussex au încercat să vină cu idei grozave pentru noi emisiuni. Prințul a vrut să facă interviuri cu Donald Trump, Mark Zuckerberg, Vladimir Putin și Papa Francisc, însă directorii Spotify nu au fost impresionați.