Incredibil! Ce salariu câștigă Mihai Bendeac la Antena 1 și unde se duc toți banii lui, în fiecare lună

Știri

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai nonconformiști actori din România, iar despre veniturile lui s-a aflat accidental din declarația de avere a tatălui său, care este inspector la Agenția Domeniilor Statului. De acolo reiese faptul că actorul câștiga în anul 2017 cel puțin 7 mii de euro pe lună.

Dănuț Bendeac arăta în declaratia lui de avere, depusă pentru anul 2016, că a primit un cadou de 365.060 lei (peste 81.000 euro) de la fiul său, sumă care provenea din contracte de drepturi de autor. Banii au intrat imediat într-un depozit deschis la o bancă din București. Tatăl lui Bendeac mai apare ca proprietar a trei autoturisme de lux, cu care de obicei este văzut actorul. Mihai Bendeac a trecut un apartament și o vilă din sectorul 3, pe numele mamei sale, Emilia.

Părinţii mei se ocupă de gestionarea veniturilor mele, în exclusivitate. Am un card, pe care îl pierd la fiecare două luni, tata având mereu altul de rezervă, card pe care tata, din când în când îmi pune nişte bani”, a povestit amuzat Bendeac, completând: ”Pierd lucruri. Dacă îmi dai un ac şi mă laşi trei minute, l-am făcut dispărut. Nu pot să umblu cu buletinul sau cu permisul de conducere la mine, pentru că le pierd. Am doar nişte copii în maşină. Când văd acte, îmi transpiră palmele”.

Ce salariu are Cheloo la iUmor de la Antena 1

Probabil că mulți s-ar fi așteptat ca actorul Mihai Bendeac să fie cel mai avantajat la bani dintre toți jurații de la iUmor. Surpriză în, isă! Cheloo și-a negociat salariul cu mai mult talent!

Surpriza o face salariul pe care colegul lui de emisiune, Cheloo, îl încasează lună de lună… și este mult mai mare decât a lui Bendeac! Potrivit unor surse din Antenă, se pare că artistul este plătit cu 10.000 de euro ca să facă parte din juriul emisinii „iUmor”.

De asemenea, Cheloo a dat lovitura și în afacerile din domeniul muzical. În 2004, cântăreţul, pe numele său real Cătălin Ştefan Ion, şi-a înfiinţat o firmă specializată pe activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activitătţ de editare muzica, Cheloo deţinând şi un studio unde produce piese şi pentru alţi artişti. În 2017 profitul încasat de Cheloo a fost de 241.410 lei, aproximativ 53.000 de euro, ceea ce înseamnă că afacerea i-a adus cântăreţului peste 4.400 de euro pe lună.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Click.ro
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
Gandul.ro
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!