Florin, iubitul Denisei, este sfâşiat de suferinţă şi nu are de gând să lase ca timpul să şteargă amintirea femeii pe care o iubeşte.
Moartea Denisei a lăsat în urmă o familie distrusă de durere. Iubitul cântăreţei nu se poate consola cu ideea că a pierdut-o şi vrea să facă totul pentru ca amintirea ei să fie păstrată peste timp. Astfel, Florin a decis să-i facă la mormânt un bust în mărime naturală care să semene perfect cu Denisa, fiind dispus să plătească oricât va fi nevoie.
Mai mult decât atât, pe acesta nu îl interesează că pierde sume enorme din cauză că nu se mai ocupă personal de afacerile din Spania, alegând să îl ajute mai departe pe tatăl Denisei, aducându-le astfel lacrimi în ochi sătenilor impresionaţi din Ştefăneşti. Nici acum nu dă semne că s-ar vindeca de durerea cumplită. Stă în tăcere în camera Denisei, ore în şir, îngenunchiat de durere. „Stă şi plânge ore întregi acolo fiindcă el o iubeşte şi acum la nebunie! Tot ce e în jur îi aminteşte de ea! El dacă vede o floare pe marginea străzii, îşi aminteşte imediat cum o răsfăţa pe Denisa. Nu am mai văzut, niciodată, o asemnea legătură cum a fost cea dintre ei”, mărturisesc surse din anturajul lui Florin.