În pragul sărbătorilor pascale, chiar în Vinerea Mare, artista Jessie Baneș le-a oferit fanilor săi o surpriză muzicală cu totul specială. Cântăreața a lansat o piesă nouă, una specială, cu un mesaj profund și o încărcătură emoțională aparte. Noua melodie lansată de artistă aduce o notă de reflecție și liniște în mijlocul pregătirilor pentru marea sărbătoare a Învierii.
Jessie Baneș a ales să marcheze aceste zile sfinte printr-un cântec care se abate de la ritmurile comerciale, cunoscute publicului. De această dată, artista a simțit nevoia să transmită un mesaj mai special și mai apropiat de spiritualitate, adresându-se nu doar fanilor ei, ci tuturor celor care împărtășesc magia zilelor de sărbătoare.
(CITEȘTE ȘI: DESPĂRȚIRE ÎN SHOWBIZUL ROMÂNESC! VEDETA A FĂCUT ANUNȚUL ÎNAINTE DE PAȘTE: E BURLĂCIȚĂ, DUPĂ 3 ANI DE RELAȚIE)
Noua melodie lansată de Jessie Baneș se intitulează „Răstignirea lui Iisus”, iar lansarea sa chiar în Vinerea Mare nu este deloc întâmplătoare. Piesa este o priceasnă – un cântec cu caracter religios –, și transmite o stare de introspecție și aducere-aminte despre Patimile Mântuitorului. Prin versurile profunde și interpretarea sensibilă, artista îi invită pe ascultători să se apropie de sensul adevărat al Sărbătorilor Pascale.
Versurile au fost scrise de preotul Emil Nedelea Cărămizaru, de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din București. Cunoscător al limbajului spiritual și al artei scrise, acesta a reușit să creeze un text care atinge sufletul. Jessie Baneș a dat viață acestor cuvinte cu vocea sa, păstrând o linie simplă, dar emoționantă, care respectă atmosfera sfântă a momentului.
„Plânge Cerul și pământul/ răstignirea lui Iisus/ se-mplinește legământul/ încă din vechime spus…/ Văd pe Domnul în icoane,/ lumină nemărginită,/ Îl dor rănile-n piroane,/ căci iubirea-i infinită…/ Curge sângele în râuri,/ spală întinăciunea firii,/ lacrimile șterg în valuri/ păcatele omenirii…/ Prin Domnul Iisus Hristos/ și prin sângele Său sfânt,/ Crucea este de folos, mântuirea pe pământ !”, sunt câteva dintre versurile noii piese.
Videoclipul piesei a fost filmat chiar în locașul de cult de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, loc ce adaugă profunzime mesajului transmis. În clip, artista poartă un costum popular autentic, în nuanțe de albastru – simbol al speranței, purificării și stabilității.
Foto: Facebook