Ludovic Orban renunţă la amenzile pentru încălcarea Ordonanţelor Militare: “Să se dea întâi un avertisment”

Ludovic Orban renunţă la amenzile pentru încălcarea Ordonanţelor Militare: “Să se dea întâi un avertisment”

Premierul Ludovic Orban cere puțină indulgență privind aplicarea amenzilor pentru nerespectarea Ordonanței Militare 9, privind distanțarea socială. Astfel, premierul le cere polițiștilor să aplice, în primă fază, doar un avertisment. (CITEȘTE ȘI: UN POLIȚIST A FOST SUNAT DE LUDOVIC ORBAN, DUPĂ CE A VĂZUT MESAJUL POSTAT DE OMUL LEGII PE FACEBOOK)

Orban a mai spus că polițiștii nu au un „plan de amenzi” și a solicitat ca sancțiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară și foarte severă a reglementărilor.

AFLĂ ȘI: REACȚIA LUI ORBAN DUPĂ CE A VĂZUT FILMULEȚUL ÎN CARE TÂNĂRUL ESTE SNOPIT ÎN BĂTAIE DE POLIȚIST: ”EU LE-AM TANSMIS…” VIDEO

„Cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât se poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații. Atunci când se dă amendă sau se deschide dosar penal să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase și am accentuat foarte mult necesitatea funcției de prevenție și am solicitat să nu se dea amendă din prima, ci întâi să existe un avertisment, și doar în caz de încălcare foarte clară, foarte severă, cu bună știință a reglementărilor să se de amenzi, mai ales cele care depășesc amenda minim”, a declarat Ludovic Orban, la TVR.

NU RATA: ÎN CE CONDIŢII SE ÎNTORC ELEVII LA ŞCOALĂ! MINISTRUL SĂNĂTĂŢII A ANUNŢAT CUM VOR FI ECHIPAŢI COPIII ŞI CADRELE DIDACTICE

Acesta a spus că, pe de altă parte, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că poliția, jandarmeria și forțele MApN iau toate măsurile pentru a se asigura respectarea regulilor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...