Marcel Ciolacu, anunţ despre creşterea pensiilor: „Legile în România sunt date ca să fie respectate”

Marcel Ciolacu, anunţ despre creşterea pensiilor: „Legile în România sunt date ca să fie respectate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat care este stadiul discuțiilor privind impozitarea pensiilor, dar şi posibilitatea creșterii pensiilor de la 1 ianuarie 2023, ca măsură de sprijin pentru românii afectați de inflație.

Liderul PSD a făcut referire la  declaraţiile de miercuri ale ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, care a spus că sistemul public de pensii nu este impozitat până la suma de 2.000 de lei și că există discuții în coaliție privind mărirea plafonului până la care pensiile nu sunt impozitate.

„Mă bucur dacă are această intenție. Știți foarte bine că iarăși am venit când s-au luat măsurile fiscale cu anumite deduceri în funcție de venituri până în 4.500 de lei pentru tineri, în mod deosebit, fiindcă acolo sunt cei mai mulți șomeri statistic, nu numai în România, în întreaga Europă.

Mă bucur că domnul ministru al Finanțelor caută soluții pentru cei care au nevoie de aceste soluții într-o perioadă, repet foarte complicată prin care trece și România, trecem cu noi toți și trebuie să găsim momentul de solidaritate și echitate ca să putem depăși aceste momente.

Nu am avut această discuție în interiorul coaliției, dar vom avea. Categoric va fi o nouă abordare. Știm că ultimul pachet a fost introdus odată cu măsurile fiscale, au mai fost produse de duceri pentru școlarizare focusat pe anumite persoane și sunt ferm convins că după rectificarea bugetară, după ce terminăm toate calculele cu toate ministerele, o să încercăm să creionăm alte facilități și alte abordări, atât pentru mediu economic, cât și pentru mediul social”, a spus Ciolacu într-o conferință de presă, potrivit Gândul.

Marcel Ciolacu, anunţ despre creşterea pensiilor

Întrebat apoi dacă există posibilitatea majorării pensiilor în viitorul apropiat, Marcel Ciolacu a spus:

„Ce vă pot spune cu exactitate: Legile în România sunt date ca să fie respectate, deci indexarea pensiilor categoric va fi făcută. Vom vedea dacă venim cu o majorare a tuturor pensiilor sau mergem în continuare focusați pe cei cu venituri mici și medii”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PDS și-a felicitat colegii pentru proiectul Anghel Saligny.

„Toți primarii, indiferent de culoare politică, lucrează în slujba cetățeanului și trebuie să fie o linie roșie pe care niciun politician să nu o treacă niciodată. Mă bucur că este această abordare. Îmi aduc aminte de declaraţiile salvatorilor omenirii și a poporului român, cei de la USR care au trecut în PNRR într-o listă, eventuale spitale județene, municipale orășenești, ținând cont că Partidul Social Democrat reprezintă în peste jumătate din administrațiile județene. Au trecut doar 3 proiecte pentru eligibilitatea spitalelor, dar, în schimb, au încălcat legea, trecând vreo 18 fără SF-uri.

De fapt, aici există diferența între Partidul Social Democrat și cei care vremelnic pun câteodată mâna pe putere și dovedesc nu capacitate administrativă, dimpotrivă, dovedesc neputință, orgoliu, indiferență și mă bucur încă o dată că am luat decizia împreună cu colegii mei, să creionăm această nouă coaliție și să ne implicăm într-un moment foarte dificil care trece România în actul de guvernare. Și mă bucur că se simte o creștere a eficienței guvernamentale și un spirit de echipă în cadru partidului”, a mai spus Ciolacu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...